Ambasadorul SUA, Kent Doyle Logsdon, a ajuns în Moldova

Ambasadorul SUA, Kent Doyle Logsdon, a ajuns în Moldova

Noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Kent Doyle Logsdon a ajuns în țara noastră la 7 februarie. Oficialul a fost întâmpinat potrivit tradițiilor moldovenești, cu pâine, sare și vin.

„Ambasadorul așteaptă cu nerăbdare să călătorească prin această țară frumoasă, să-i cunoască oamenii și să continue să consolideze parteneriatul dintre țările noastre”, se arată într-un mesaj postat pe pagina Ambasadei SUA.

...

Publicitate

Amintim că Kent Doyle Logsdon a depus pe 28 decembrie 2021 la Washington DC jurământul de intrare în funcție. Ambasadorul Logsdon va prelua conducerea echipei Ambasadei Statelor Unite de la Chișinău.

Membru de carieră al Serviciului Diplomatic de nivel superior, Ambasadorul Kent Logsdon a fost cel mai recent Șef de cabinet al Subsecretarului pentru Creștere Economică, Energie și Mediu și, înainte de aceasta, a fost Asistent Principal Adjunct al Secretarului de Stat în Biroul Resurse Energetice

A fost, de asemenea, Șef adjunct al misiunii Ambasadei SUA la Berlin, Germania, servind ca Însărcinat cu afaceri, a.i. din ianuarie 2017 până în mai 2018.

Înainte de a pleca la Berlin, Ambasadorul Logsdon a fost Asistent Executiv al Secretarului de Stat adjunct pentru Management și resurse și a fost, de asemenea, secretar executiv adjunct al Departamentului de Stat. Funcțiile sale anterioare le includ pe cea de director al Centrului de operațiuni, director al Oficiului pentru Afaceri Ruse și șef adjunct al misiunii din Tbilisi, Georgia. De asemenea, a fost consilier politic la Kiev, Ucraina; și a ocupat o varietate de poziții în Bangkok, Thailanda; Almaty, Kazahstan; Islamabad, Pakistan; și Stuttgart, Germania.

Ambasadorul Logsdon vorbește limbile rusă, ucraineană, thailandeză și germană. Studiază limba română.

Acesta este originar din Sewickley, Pennsylvania și  deține o diplomă de master în relații internaționale de la Universitatea din Virginia și o diplomă de licență în guvernare de la Universitatea Notre Dame. La Chișinău i se va alătura soția, Michelle, ofițer recent pensionat al Serviciului Afaceri Externe

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal