Rusia planifică noi exerciții militare în sudul țării. Anunțul contrazice afirmațiile lui Macron după întâlnirea cu Putin

Rusia planifică noi exerciții militare în sudul țării. Anunțul contrazice afirmațiile lui Macron după întâlnirea cu Putin

Agenţiile de presă ruse au anunţat marţi începerea unor exerciţii militare în sudul Rusiei, la doar câteva ore după ce surse de la Paris au declarat că preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi promis omologului francez că Moscova nu va efectua pentru moment noi manevre în apropierea frontierei cu Ucraina, relatează Agerpres.ro. 

Kremlinul a infirmat însă că președintele rus i-ar fi făcut o astfel de promisiune omologului său francez Emmanuel Macron în cadrul discuțiilor purtate luni seara la Moscova, afirmând că relatările apărute în mass-media referitor la acest aspect „nu sunt corecte”.

Cele trei săptămâni de exerciţii tactice pe timp de noapte vor implica sisteme de rachete, tancuri şi vehicule blindate, au transmis agenţiile de presă ruse, citând un purtător de cuvânt al comandamentului Districtului militar Sud.

Acest anunţ nu precizează dacă respectivele exerciţii reprezintă o dezvoltare nouă sau sunt parte a unor planuri programate cu mult timp înainte. Moscova declarase în decembrie că circa 3.000 de exerciţii vor avea loc în Districtul militar Sud în cursul anului 2022.

Putin s-a întâlnit cu preşedintele francez Emmanuel Macron luni la Kremlin, în cadrul unor discuţii ce au durat peste cinci ore, iar un oficial francez a spus că liderul rus a promis că nu va lansa deocamdată noi manevre militare în apropierea Ucrainei.

Districtul militar Sud se învecinează cu Ucraina şi include Crimeea, peninsula anexată în 2014 de Moscova de la Ucraina în 2014. Cu toate acestea, o listă cu 10 regiuni din sudul Rusiei, precum cele două republici separatiste din Georgia - Osetia de Sud şi Abhazia, recunoscute de Moscova - unde vor ar avea loc exerciţii nu se află lângă frontiera ucraineană.

Peste 30 de exerciţii tactice, fiecare implicând în jur de 400 de militari şi aproximativ 80 de echipamente militare, vor avea loc pe 15 poligoane din Districtul militar Sud, indică agenţiile de presă ruse, citând pe şeful serviciului de presă al districtului, Vadim Astafiev.

În acelaşi timp, şase nave ruseşti de război aparţinând flotelor Nordului şi din Baltica se îndreaptă în prezent spre Marea Neagră din Marea Mediterană pentru exerciţii navale, ele traversând deja strâmtoarea Dardanele, a anunţat marţi Interfax, citând Ministerul Apărării rus, în ceea ce, potrivit lui, este o relocare de resurse planificată în prealabil.

Rusia a anunţat luna trecută că Forţele sale navale vor organiza o serie de exerciţii implicând toate flotele sale în ianuarie şi februarie, de la Pacific la Atlantic, în cea mai recentă demonstraţie de forţă în contextul tensiunilor crescute cu Occidentul.

Macron a fost primul lider occidental cu care s-a întâlnit Putin după ce Rusia a comasat peste 100.000 de soldaţi în apropiere de frontiera cu Ucraina.

Occidentul acuză Rusia că ar planifica o invazie în Ucraina. Moscova neagă astfel de intenţii, dar spune că ar putea desfăşura acţiuni militare nespecificate dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerinţe pe care le-a prezentat SUA şi NATO, între care promisiunea că Ucraina nu va fi admisă vreodată în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Înotătorul român David Popovici a bătut recordul mondial la înot la 100 de m liber

Înotătorul român David Popovici a bătut recordul mondial la înot la 100 de m liber

Noi atacuri asupra centralei atomice din Zaporojie. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc

Noi atacuri asupra centralei atomice din Zaporojie. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc

Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice

Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski îi avertizează pe oficialii ucraineni să nu vorbească despre tacticile militare ale Kievului
  • 2
    Primul satelit moldovenesc a fost plasat cu succes pe orbită
  • 3
    Așa-zisul ministru de externe din stânga Nistrului s-a întâlnit cu reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea moldo-transnistreană
  • 4
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.