Va rămâne Europa fără Instagram sau Facebook și care ar putea fi consecințele pentru R. Moldova? Părerile antreprenorilor din IT

Va rămâne Europa fără Instagram sau Facebook și care ar putea fi consecințele pentru R. Moldova? Părerile antreprenorilor din IT

Subiectul privind eventuala sistare a platformelor Facebook, Instagram și Whatsapp în Europa continuă să fie cap de afiș în media occidentală. În timp ce compania Meta, deținătoarea rețelelor de socializare, a scris într-un raport  destinat investitorilor că ar putea închide accesul utilizatorilor la serviciile sale, în cazul în care autoritățile europene continuă să refuze stocarea și procesarea datelor referitoare la preferințele utilizatorilor, folosite în livrarea de publicitate, pe serverele din Statele Unite, miniștrii Finanțelor ai Franței și Germaniei au declarat că Europa se va descurca și fără rețelele de socializare, pledând, în continuare, pentru ca datele utilizatorilor europeni să fie stocate pe bătrânul continent. În acest context, AGORA a solicitat părerea antreprenorilor și specialiștilor din domeniu, pentru a înțelege ce impact ar putea avea deciziile funcționarilor europeni sau ale lui Mark Zuckerberg asupra R. Moldova.

În timp ce unii spun că Meta se va conforma deciziilor Uniunii Europene, oricare ar fi acestea, amintind de un caz similar care s-a produs în raport cu Facebook în Federația Rusă, alții, din contra, sunt de părere că, în cazul în care funcționarii europeni rămân pe poziții, accesul la rețele va fi sistat doar într-o țară din blocul comunitar și, în funcție de reacții, se va decide cum se va  proceda mai departe. 

„Meta poate să blocheze accesul la rețelele de sociale într-o țară europeană mică, ca să vadă ce vor spune oamenii. Dacă vor fi reacții, atunci își va sista activitatea încă în câteva state. Până la urmă, totul poate să se finalizeze cu căderea Parlamentului European. Acestea pot fi consecințele unor legi care nu sunt gândite”, a explicat pentru AGORA antreprenorul IT, Vitalie Eșanu.

Solicitat de AGORA, membrul Centrului pentru Securitate Juridică a Informației, Viorel Plopa, consideră că, în cazul retragerii serviciilor Meta de pe continentul european, ar crește cererea pentru serviciile VPN, deoarece, mulți antreprenori și cetățeni sunt dependenți de serviciile date și au nevoie de timp pentru identificarea, înlocuirea și deprinderea unor servicii similare, mai accesibile.

De partea cealaltă, co-fondatorul AGORA, antreprenorul Vasile Galușca consideră că Mark Zuckerberg nu va bloca niciodată accesul utilizatorilor europeni la rețelele sociale, menționând că firma condusă de către acesta are tendința de a se conforma prevederilor legislative din sfera digitală, aducând exemplul Federației Ruse și al altor state.

„Meta este prima companie care s-a înregistrat la Roskomnadzor (Agenţia Federală pentru Supravegherea Comunicațiilor din Rusia). Ea se conformează regulilor din China, Rusia, credeți că nu se va conforma și regulilor impuse de europeni. Cu siguranță o va face… Nu se va renunța niciodată la o piață precum cea din Europa”, a spus Vasile Galușca. 

Dacă autoritățile de la Bruxelles în continuare nu vor permite companiei Meta stocarea și procesarea datelor utilizatorilor din UE peste ocean, atunci, va fi necesar de creat un server aparte pe continentul european, spun antreprenorii. Astfel, datele referitoare la preferințele internauților din R. Moldova vor fi păstrate în baza de date din SUA, iar ale celor din România, în Europa. 

„Meta va fi nevoită să facă două platforme paralele și atunci, antreprenorilor și agenților economici, care utilizează instrumentele oferite de Meta pentru a distribui publicitatea, le va fi mai greu să targeteze publicul țintă. Sunt și challenge-uri tehnice foarte mari”, a precizat Vitalie Eșanu.

Acesta a mai menționat că, în consecință, companiile, care activează pe ambele maluri ale Prutului, ar putea fi nevoite să acceseze două platforme diferite, una din SUA și alta din Europa, în cazul în care publicul țintă îl vor constitui utilizatorii din Republica Moldova și din România. 

Însă, Vasile Galușca este de părere că, într-adevăr, tehnic, realizarea  schimbului de date între două servere diferite va fi mai complicată, „dar vorbim despre câteva mii de rânduri de cod suplimentare și atât. Nu este o provocare tehnică atât de mare”. 

Un alt pas ar putea fi introducerea în documentul în care sunt stabiliții termenii și condițiile de utilizare a rețelei sociale și prevederea că datele utilizatorilor europeni vor fi oferite și companiilor de publicitate din Statele Unite ale Americii. 

Amintim că Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a inițiat, la data de 1 februarie, consultări publice asupra proiectului Deciziei privind aprobarea listei statelor care asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal. Consultările vor dura până la data de 14 februarie curent. 

Menționăm că legea privind protecția datelor cu caracter personal, prevede că prelucrarea informațiilor de către operatorii aflați în afara țării se efectuează pe teritoriile în care se aplică dreptul intern al Republicii Moldova, în temeiul dreptului internațional public. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zuckerberg anunță că ar putea retrage Facebook și Instagram din Europa. Ce motiv invocă șeful Meta

Zuckerberg anunță că ar putea retrage Facebook și Instagram din Europa. Ce motiv invocă șeful Meta

Zuckerberg a pierdut 7 miliarde de dolari în orele cât Facebook a fost nefuncționabil. Platforma încă nu poate fi accesată

Zuckerberg a pierdut 7 miliarde de dolari în orele cât Facebook a fost nefuncționabil. Platforma încă nu poate fi accesată

Tensiunile dintre Apple și Facebook, din ce în ce mai mari. Ce-l nemulțumește pe Zuckerberg

Tensiunile dintre Apple și Facebook, din ce în ce mai mari. Ce-l nemulțumește pe Zuckerberg

Advertoriale
Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 2
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
  • 3
    Prețul motorinei scade sub 26 de lei. Află prețul plafon stabilit de ANRE la carburanți, pentru data de 12 august
  • 4
    Crima din pădurea de la Strășeni: Unul dintre cei suspectați de omor este fiul fostului polițist Ion Stratulat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.