Stăpânii, depășiți probabil de situație și de suma tratamentului, au decis să rezolve problema prin a nu mai răspunde la telefon și a închide acest capitol al vieții lor. Care va fi soarta de mai departe a animalului pe care l-au adoptat (iresponsabil) cândva, va supraviețui sau nu, cine va achita tratamentul, inclusiv serviciile clinicii veterinare, unde va trăi după îi interesează prea puțin. La aceste întrebări, în imaginația lor, va răspunde veterinarul, comunitatea și bunul Dumnezeu.

Dar trebuie să recunoaștem că abandonul animalelor într-o clinică veterinară e, totuși, mai uman decât abandonul în plină stradă, în pădure, legate de copac, în vii și pe dealuri - în saci, în pungi, cu funie în jurul gâtului sau duse de acasă în plină boală, să moară sub cerul liber, pentru că nu ne e la îndemână să le lecuim.

Putem să ne întrebăm mult și bine de ce unii oameni înainte de a adopta un animal nu se documentează despre riscuri, despre costuri, despre condițiile de viață pe care trebuie să le asigure patrupedului, inclusiv timpul și atenția pe care vor trebui să i le dedice, dar asta nu v-a schimba mare lucru în atitudinea pe care o avem la nivel de popor față de animalele de companie. Or, în gândirea noastră colectivă un animal de casă, dacă nu ne hrănește, este un simplu obiect de care ne putem debarasa oricând, după bunul nostru plac. Mai mult decât atât, există o sumedenie de obiecte care, în accepția noastră, au o valoare net superioară. Rareori am văzut televizoare funcționale, frigidere, piese de mobilier lăsate în drum. Nu putem spune, însă, același lucru despre câini și pisici. Te-ai săturat de ei, îți fac deranj în casă, nu-ți dau pace să dormi, întreținerea lor e prea costisitoare, se îmbolnăvesc și trebuie tratați - afară cu ei!

Umplem străzile de animale abandonate, apoi ne plângem pe nu mai avem loc de câini, că ne miroase a urină de pisici, că nu mai e chip de trăit așa și că ne strică imaginea orașului. Și nimic despre partea noastră de responsabilitate.

Citiți și „EDITORIAL | Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?”

Un animal în casă este cât un membru nou în familie - el are nevoie de grijă, de hrană, de hrană, de vizite la veterinar, de tratament, când e cazul. Animalele trebuie sterilizate și vaccinate, pentru o viață lungă și sănătoasă, dar și pentru buna conviețuire în comunitate. Dacă nu le puteți oferi acest minim necesar, faceți un lucru bun și nu le adoptați, nu le cumpărați, nu le luați atunci când cineva vi le propune sau vi le dăruiește.

Vor trece ani până vom deveni o națiune conștientă de valoarea vieții animalelor și de faptul că un câine sau o pisică sunt și ele ființe sensibile, că au drepturi și demnitate. Până atunci însă, numai măsurile usturătoare, în formă de amenzi mari și alte pedepse simțitoare, ne vor motiva să ne schimbăm comportamentul față de animalele de companie.

În statele europene, abandonul animalelor se pedepsește prin amenzi grele și chiar prin privare de libertate. Bunăoară, în Franța, care, printre altele, deține tristul record de țară europeană cu cea mai înaltă rată de abandon a animalelor de companie, abandonarea animalelor de companie în afara unui adăpost este o infracțiune care se pedepsește cu amendă de 30 000 de euro și doi ani de închisoare. În plus, instanța poate pronunța pedepse suplimentare împotriva persoanei care își abandonează animalul, printre care interdicția temporară sau permanentă de a avea un animal de companie. În Germania abandonul sau maltratarea unui animal va fi pedepsit cu amendă de până la 25 000 de euro.

Decizia de a lua un animal trebuie să fie bine cântărită. Iar atunci când ducem lipsă de judecată, responsabilitatea în fața legii trebuie să ne ajute.