
Numărul cazurilor noi de COVID-19 depistate în R. Moldova, după efectuarea a peste 13 mii de teste
Alte 2.871 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 799 de cazuri în regiunea transnistreană, după ce au fost efectuate peste 13 mii de teste. Din numărul total de cazuri 15 sunt asociate cu contact în afara țării. Totodată, au fost raportate alte 29 de decese provocate de COVID-19, dintre care trei în regiunea transnistreană.
・
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 477.419. Din numărul total de cazuri, 165 sunt în rândul lucrătorilor medicali: (55 – medici, 72 – asistenți medicali, 38 – personal auxiliar).
În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 3.030 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 228 în stare extrem de gravă și 37 de pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
Alte 4.931 de persoane au fost vindecate. În total, 423.937 de persoane au fost tratate de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 22.905 persoane, iar 20.794 sunt sub supraveghere la domiciliu.