„În Republica Moldova trebuie să existe toate opțiunile de tratare a deșeurilor solide, inclusiv, a anvelopelor, pentru a diminua depozitarea acestora”, consideră ministra mediului, Iuliana Cantaragiu. Afirmația vine ca răspuns la flashmobului organizat de Partidul Ecologist cu prin care membrii au cerut demisia ministrei, perntru că sunt nemulțumiți de faptul că instituția a emis aviz pozitiv pentru incinerarea anvelopelor la Rezina și că ar fi permis importul de fier vechi pentru Uzina din Râbnița.
Potrivit Ministerului, peste un milion de automobile circulă în țara noastră, proprietarii fiind nevoiți să schimbe anvelopele o dată la trei, patru ani sau chiar mai des, respectiv, cantitatea de deșeuri generată de anvelopele uzate devine enorm de mare.
„La moment, ele fie se depozitează, fie sunt arse în mod necontrolat de persoane fizice și o cantitate mică de anvelope, de dimensiuni mari, se reciclează. Studiile științifice, dar, și experiența țărilor civilizate arată că depozitarea oricărui tip de deșeu, inclusiv, a anvelopelor este cea mai dăunătoare soluție pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător și mult mai gravă decât incinerarea sau coincinerarea”, se arată în răspunsul Ministerului.
Reprezentanții Ministerului au mai subliniat că coincinerarea deșeurilor este procesul de transformare a deșeurilor solide în energie.
Astfel, potrivit lor, pe lângă faptul că se reduce poluarea solului, apelor și aerului, eliminând procesul de depozitare, prin coincinerare se consumă mai puține resurse naturale fosile precum: gaz, cărbune, păcură, ultimele două, generând emisii mai mari în urma procesului de ardere, decât de la coincinerarea anvelopelor, conform datelor științifice.
Precizăm că, ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a fost dur criticată de Partidul Verde Ecologist, formațiunea organizând un protest în cadrul căruia a solicitat demisia acesteia.
Menționăm că, la 9 decembrie 2021, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege, ce prevede modificări la legea privind deșeurile. Mai exact, noile prevederi presupun permisiunea de a incinera anvelopele uzate. Autorii proiectului susțin că astfel deșeurile vor fi gestionate prin valorificare materială sau energetică.