Se împlinesc 33 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan | Țara în care au eșuat URSS și SUA (CARDURI)

Se împlinesc 33 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan | Țara în care au eșuat URSS și SUA (CARDURI)

În anul 1973, guvernul monarhist de la Kabul a căzut, după ce o lovitură de stat condusă de vărul regelui, a adus forma republicană de guvernare în acele zone. Dar acel eveniment a fost doar începutul, întrucât, de atunci, țara a cunoscut vreme de jumătate de secol, comunismul, regimul taliban, o încercare de crea un stat pro-occidental, după care a revenit la talibani. AGORA prezintă principalele momente din istoria țării, pe teritoriul căreia s-au purtat unele dintre cele mai longevive războaie ale lumii contemporane.

1978 - 1979

Naționalismul promovat de noul guvern republican al vărului regelui, Mohammed Daoud Khan, a dus la mari nemulțumiri în rândurile societății multietnice afgane, care la scurt timp s-a revoltat. De această situație au profitat comuniștii afgani sprijiniți de URSS, care în aprilie 1978, desfășoară așa-numita revoluție Saur, în urma căreia, este instalat un guvern pro-comunist, prin intermediul unei lovituri de stat.

Noul premier al țării, Hafizullah Amin, s-a remarcat prin politici extremiste și pe alocuri staliniste, forțând continuarea procesului de secularizare și urbanizare, într-o țară profund conservatoare. Își propunea chiar să instaureze socialismul în 18 luni. Cum aceste politici au dus și la mai mari nemulțumiri, în 1979, președintele Muhammad Taraki, solicită ajutorul URSS, dar nu apucă să-l mai vadă, încât moare asasinat de premier.

În aceste condiții, la 24 decembrie 1979, trupele sovietice intră în Afganistan, sub pretextul misiunii de stabilizare și pacificare a țării. Această acțiune provoacă însă apariția insurgenței luptătorilor mujahedini, care cu susținere internațională, vor duce un război de gherilă împotriva sovieticilor.

1979 - 1989

Războiul de gherilă s-a dovedit a fi cea mai mare provocare pentru sovietici, astfel încât în 1982, urmările acestuia de rând cu cele ale invaziei sovietice, devin tot mai simțite, fiind anul în care se estimează că aproape patru milioane de afgani și-au părăsit țara. Conflictul devine unul de uzură, iar realitatea este că trupele URSS controlează doar zonele urbane, satele fiind sub controlul talibanilor.

Doi ani mai târziu, are loc prima călătorie în Afganistan a lui Osama bin Laden, tot în 1984, fiind emis și unul din primele rapoarte ale ONU cu privire la încălcarea drepturilor omului din țară. În 1986, mujahedinii vor primi mai mult suport din partea SUA, Marea Britanie și China, tradus prin arme, bani și pregătire militară.

Spre exemplu, spre sfârșitul războiului, mujahedinii vor primi rachetele Stinger, care au provocat serioase pierderi trupelor sovietice, întrucât acestea doborau rapid elicopterele și aeronavele rusești. Se estimează că în ultimii ani ai războiului afgano-sovietic, rebelii doborau aproximativ o aeronavă pe zi.

În 1989, la Geneva, între SUA, Pakistan și Afganistan și URSS, sunt semnate acordurile de pace de la Geneva, care vor conduce la retragerea celor 100.000 de militari sovietici din țară, retragere încheiată la 15 februarie 1989. Țara intră în haos și război civil.

1989 - 1997

Rămași fără susținere militară și economică, după retragerea trupelor sovietice din Afganistan, oficialii din guvernul pro-sovietic au încercat să mențină o rezistență în fața mujahedinilor, aceasta fiind condusă de președintele afgan Mohammad Najibullah. Totuși, în 1992, rebelii cuceresc capitala Kabul și creează un nou stat.

Neînțelegerile dintre fracțiunile mujahedine duc însă la apariția talibanilor, care câștigă suportul populației, datorită susținerii arătate față de valorile islamice tradiționale. În 1997, aceștia ocupă capitala Kabul și îl execută pe fostul președinte Najibullah, dar în nordul țării, sub conducerea generalului Masood, supranumit și leul din Panjshir, rezistența față de aceștia continuă.

1997 - 2001

Regimul taliban oferă organizației Al-Qaeda, baze de antrenament, resurse umane și chiar financiare, ceea ce îl face responsabil în ochii americanilor, de atentatele teroriste care au loc în câteva misiuni diplomatice ale SUA. În 1998, președintele SUA, Bill Clinton, ordonă un atac cu rachete asupra Afganistanului, pentru a distruge bazele de antrenament ale teroriștilor, dar operațiunea nu-și atinge scopul.

În 2000, SUA cer extrădarea lui bin Laden, pentru a-l judeca în dosarul atentatelor teroriste, lucru refuzat de talibani. ONU emite noi sancțiuni asupra Afganistanului. După atentatele din 11 septembrie 2001, la 7 octombrie același an, SUA lansează un atac aerian asupra Afganistanului, declanșând o amplă operațiune militară în această țară.

2001 - 2021

La data de 7 decembrie 2001, talibanii oficial sunt înfrânți iar Afganistanul intră sub controlul SUA și trupelor din alianța NATO. Hamid Karzai, unul din liderii opoziției afgane, este numit în funcția de președinte interimar al țării. În octombrie 2004, acesta e ales în funcția de președinte al țării cu 55% din sufragii.

În 2005, au loc și primele alegeri parlamentare din ultimii 30 de ani, la adăpostul trupelor NATO. Anul următor, talibanii ripostează și revin în forță, prin războiul de gherilă și atentatele sinucigașe. De cealaltă parte continuă și ofensiva trupelor alianței occidentale. În mai 2011, președintele Barack Obama, anunță că liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden, a fost omorât, fiind astfel îndeplinit unul din obiectivele principale ale misiunii americane în Afganistan.

În aceste condiții, în mai 2014, au loc primele anunțuri privind retragerea trupelor SUA din țară, președintele Obama, anunțând un plan de reducere a efectivelor SUA până în 2016, dar operațiunile sunt împiedicate. 

În Afganistan, viața politică merge mai departe, în cadrul alegerilor prezidențiale din septembrie 2014, marcate de multe suspiciuni de fraudă, corupție și falsificări electorale, Ashraf Ghani devine noul și ultimul președinte al Afganistanului.

Februarie 2019, găsește administrația Trump în negocieri cu talibanii, în urma cărora se ajunge la un acord în baza căruia, trupele SUA urmau să se retragă complet din țară până în mai 2021. După preluarea funcției, noul președinte, Joe Biden, anunță că schimbă data retragerii, la 11 septembrie 2021, dar avântul neașteptat de rapid al talibanilor și căderea în efect de domino a guvernului și armatei antrenate de occidentali, duc la grăbirea acestei retrageri până la 31 august.

La 15 august, guvernul pro-occidental al președintelui Ashraf Ghani cade, după ce talibanii cuceresc Kabulul, iar șeful statului fuge din țară, fapt ce provoacă o undă de șoc în lumea occidentală. În aceste condiții, retragerea din țară devine haotică, plină de drame și imagini care impresionează opinia publică internațională, președintele SUA Joe Biden, fiind nevoit să-și asume această decizie, motivând că obiectivul misiunii americane în Afganistan a fost doar lichidarea lui bin Laden, deși în 2001, acesta susținea că obiectivul era construirea unei națiuni.

La 30 august 2021, ultimii soldați ai SUA părăsesc aeroportul din Kabul, devenit scena unor imagini dramatice, care îi surprind pe occidentalii rămași, alături de afgani, cum se îmbulzesc pentru a prinde un loc în avioanele ce asigurau evacuarea acestora. Câteva zile mai devreme, un atentat terorist, a provocat moartea a 169 afgani și 13 militari americani, atentatul fiind revendicat de gruparea extremistă ISIS-K. 26 august 2021, a fost ziua cu cele mai multe victime în rândul SUA, din 2011.


2021 - prezent

În prezent, talibanii au instaurat în Afganistan un stat cu denumirea de Emiratul Islamic Afganistan și au trecut la aplicarea vechilor legi, în ciuda asigurărilor date de aceștia, cum că vor respecta drepturile femeilor, vor asigura respectarea amnistiei față de foștii oficiali și afganii care au colaborat cu trupele occidentale sau că nu vor aplica legile Sharia în forma radicală, din anii 1990.

Cu toate acestea, comunitatea internațională nu recunoaște noul regim taliban, deși Rusia și China, și-au menținut ambasadele deschise în toată această perioadă. În aceste condiții, lipsit de rezervele valutare, ajutoarele internaționale și suport în crearea unei noi guvernări, talibanii nu au putut gestiona și opri colapsul economic și financiar al țării, ONU estimând că dacă nu se iau măsuri imediate, până în iunie 2022, 97% din populația afgană riscă să intre în sărăcie extremă.

Vezi și aceste știri
EDITORIAL internațional | Omicron, mai puțin sever, gaz de lux și noi interdicții pentru femeile din Afganistan

EDITORIAL internațional | Omicron, mai puțin sever, gaz de lux și noi interdicții pentru femeile din Afganistan

Afganistan: Liderul talibanilor ordonă Guvernului să ia măsuri pentru a proteja drepturile femeilor, fără să le menționeze pe care

Afganistan: Liderul talibanilor ordonă Guvernului să ia măsuri pentru a proteja drepturile femeilor, fără să le menționeze pe care

Lumea de după 9/11: De la democratizarea Orientului Mijlociu la retragerea SUA din Afganistan

Lumea de după 9/11: De la democratizarea Orientului Mijlociu la retragerea SUA din Afganistan

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
CUPRINS
  1. 1978 - 1979
  2. 1979 - 1989
  3. 1989 - 1997
  4. 1997 - 2001
  5. 2001 - 2021
  6. 2021 - prezent
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.