
Creștere continuă a prețurilor la carburanți. Benzina a depășit pragul de 24 de lei, iar motorina se apropie de 21 lei
Prețurile la carburanți cresc în continuu, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Instituția a afișat astăzi următoarele prețuri de referință, conform cărora benzina depășește pragul de 24 de lei iar motorina se apropie de 21 lei.
・
Astfel, pentru ziua de miercuri, 16 februarie, benzina va costa 24,04 lei sau cu 11 bani mai mult, în timp ce motorina va ajunge la prețul de 20,90 lei sau cu 9 bani mai mult. Precizăm că de la începutul anului, benzina s-a scumpit cu 2,74 lei per litru iar motorina cu 3,17 lei per litru.

Publicitate
Anterior, la 28 ianuarie 2022, prețul benzinei a sărit pragul de 23 de lei.