Primarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, susține că a găsit „dispozitive de interceptare” în biroul său

Primarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, susține că a găsit „dispozitive de interceptare” în biroul său

Primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, susține că a găsit „dispozitive de interceptare” în biroul său. Acesta susține că va afla cine le-a instalat și că va face numele acestora publice.

„Un fel de deja vu. S-a întors din nou regimul Plahotniuc? Vorbim despre faptul că în timpul curățeniei de rutină a biroului meu, s-au găsit două dispozitive de interceptare. Dacă vrei să mă sperii sau să mă îngenunchezi, nu vei putea! Voi afla cine a instalat ilegal aceste dispozitive și toată țara le va cunoaște numele. Cred că am făcut și fac în continuare totul bine, dar se pare că cineva nu este de acord cu asta”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Grigorișin a fost ales primar al municipiului Bălți în urma turului doi din cadrul alegerilor locale noi din 19 decembrie 2021. Acesta a obținut 84,77% din sufragii, deși la vot au participat doar 10.218 persoane sau 9,98% din persoanele înscrise pe listele electorale, ceea ce constituie cea mai scăzută rată a prezenței la vot din istoria R. Moldova.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Incendiu fatal la Bălți: Doi bărbați au fost găsiți carbonizați

Incendiu fatal la Bălți: Doi bărbați au fost găsiți carbonizați

Alexandr Nesterovschi, fost candidat la funcția de primar al mun. Bălți, revine în Parlament

Alexandr Nesterovschi, fost candidat la funcția de primar al mun. Bălți, revine în Parlament

Riscă până la 10 ani de închisoare pentru corupție. Doi angajați ai ANSA Bălți ar fi eliberat certificate sanitare false

Riscă până la 10 ani de închisoare pentru corupție. Doi angajați ai ANSA Bălți ar fi eliberat certificate sanitare false

Advertoriale
Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 3
    Gazprom susține că la iarnă țările europene ar putea plăti peste 4.000 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz
  • 4
    „O prestație jalnică”. Cât de (ne)dezvoltat este sectorul zootehnic, prioritar în asigurarea securității alimentare a țării, și ce spun experții
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.