Directorii și profesorii din școli vor primi compensații duble. Banii vor fi acordați într-o singură tranșă

Directorii și profesorii din școli vor primi compensații duble. Banii vor fi acordați într-o singură tranșă

Cabinetul de miniștri a decis majorarea cuantumului compensației bănești anuale de la 2.000 de lei la 4.000 de lei a personalului de conducere și didactic din instituțiile de învățământ general publice. Banii urmează să fie acordați într-o singură tranșă, în luna septembrie. 

Această modificare a fost propusă după ce s-a constatat că oferirea compensației în luna septembrie este mai eficientă decât în luna ianuarie, deoarece pe parcursul lunilor iunie-august unele cadre didactice pleacă din instituție sau chiar din sistem, iar cadrele nou angajate nu pot beneficia de acest suport (compensație).

Proiectul  mai prevede extinderea listei bunurilor ce pot fi procurate din compensația unică cu posibilitatea achiziționării bunurilor de birotică și papetărie, consumabile pentru calculatoare și conexiune la Internet.

 

Potrivit MECC, În anul de studii 2021-2022, în instituțiile publice de învățământ general activează cca 43 de mii de cadre didactice și de conducere care desfășoară activitate didactică.

Astfel, în anul 2022,  pentru alocarea compensației unice acordate cadrelor didactice și de conducere va fi necesar de circa 172 de milioane lei, bani care au fost prevăzuți în Legea bugetului de stat pentru anul 2022.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Formulat și aprobat. După anunțul prim-ministrei, CSE a decis acordarea compensațiilor la gaz

Formulat și aprobat. După anunțul prim-ministrei, CSE a decis acordarea compensațiilor la gaz

292 de milioane de lei - suma acordată de Guvern pentru compensarea tarifului la gaz și energia termică

292 de milioane de lei - suma acordată de Guvern pentru compensarea tarifului la gaz și energia termică

Premii bănești de 10.000 de lei pentru profesorii inovatori

Premii bănești de 10.000 de lei pentru profesorii inovatori

Advertoriale
La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism
  • 2
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 3
    Tauber, adusă de mascați la Judecătoria Chișinău. Magistrații urmează să decidă dacă deputata rămâne în arest preventiv (VIDEO)
  • 4
    Presa din Ucraina: În această dimineață au avut loc explozii pe peninsula Crimeea (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.