Înnoirea parcurilor auto, combaterea transportului ilicit și reformarea legislației. Spînu a anunțat lansarea programului „Transport modern”

Înnoirea parcurilor auto, combaterea transportului ilicit și reformarea legislației. Spînu a anunțat lansarea programului „Transport modern”

Vicepremierul, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a anunțat astăzi lansarea programului „Transport modern”, care urmează să cuprindă un set de măsuri și reforme pentru domeniul transportului de pasageri din țară. Potrivit oficialului, printre acțiunile prevăzute se numără și susținerea financiară a operatorilor de transport în vederea înnoirii parcului auto.

„În ultimele  luni am avut întâlniri utile cu operatorii care prestează servicii de transport, am ascultat  problemele dar și propunerile lor. Subliniez că în cadrul discuțiilor am avut în vedere doar interesul oamenilor și în același timp identificarea unor soluții la problemele complicate ale transportatorilor. Am prezentat viziunea noastră din perspectiva administrativă, care se bazează pe nevoia de a avea un program care să schimbe radical situația din domeniu”, a declarat Spînu.

Acesta susține că actualmente, situația transportatorilor este una complicată, din cauza creșterii prețurilor la produsele petroliere și a scăderii cererii pentru servicii din cauza pandemiei. Oficialul a menționat că pe parcursul consultărilor a insistat să fie obținut un preț corect pentru oameni și operatorii, în condițiile în care transportul rutier este asigurat de mai mulți operatori privați.

Înnoirea parcurilor auto și combaterea transportului ilicit de pasageri

Astfel, printre măsurile prevăzute de programul „Transport modern”, se numără în primul rând lansarea unui program național de susținere a transportatorilor în vederea înnoirii parcurilor auto, prin acordarea de fonduri, subvenții, garantarea creditelor sau reduceri de taxe și impozite. 

A doua măsură vizează combaterea transportului ilicit de pasageri.

„Vom lansa un program național de combatere a transportului ilicit de pasageri, vom combate frauda și transportul ilicit. Începând din ianuarie curent, lucrăm la prima campanie, în care sunt implicate Agenția Națională Transport Auto, Inspectoratul General al Poliției, Serviciul Vamal și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Ne propunem ca în martie să înceapă această campanie”, a menționat vicepremierul.

Digitalizarea sectorului reprezintă a treia măsură din cadrul programului anunțat de Spînu. Oficialul a anunțat că secretarul de stat responsabil de acest sector, va întreprinde o vizită în Polonia, pentru a prelua cele mai bune practici în domeniu. Totodată, în cadrul ANTA, urmează să fie numit un director-adjunct responsabil de domeniul digitalizării.

Liberalizarea prețului la anumite rute și noi metodologii de formare a tarifelor

Și metodologia de calcul urmează a fi modificată, incluzând printre altele și o inițiativă de liberalizare a prețurilor pentru rutele de peste 150 de km.

„Modificarea metodologiei de calcul a tarifelor de pasageri și serviciile de autogară. Se vor lua în calcul criteriile de confort și totodată, se va ține cont și de opinia autorităților publice locale. Nu cred că un ministru poate stabili tarife pentru toată țara, fără implicarea autorităților publice locale. Metodologia actuală este una învechită, iar pentru autogări, ea nu există. Vom lua în calcul liberalizarea prețurilor pentru rutele de peste 150 de km. (...) Așa cum am anunțat anterior, voi semna astăzi ordinul cu privire la noile tarife, care va intra în vigoare de la 1 martie curent. În ordin am introdus și un mecanism prin care transportatorii și autoritățile publice locale vor putea ajunge la o înțelegere în privința stabilirii unor tarife care să asigure un transport de calitate pentru anumite localități cu acces limitat”, a precizat vicepremierul Andrei Spînu.

O altă măsură, prevede optimizarea rutelor raionale și interraionale, oficialul precizând că datele  arată că la nivel raional sunt în 568 de rute iar la nivel interraional sunt peste 1.000, multe dintre ele având probleme la respectarea graficului de activitate, situație sesizată în cazul a 33% din rutele interraionale și 16% din cele de nivel raional. O altă acțiune vizează și modificarea Codului serviciilor de transport rutier, care ar urma să fie adoptată în primăvară.

„Domeniul va fi schimbat radical, tariful e doar o mică parte din acesta. Oamenii merită transport de calitate”, a precizat ministrul.

Amintim că, în urma discuțiilor dintre Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și transportatori, s-a ajuns la un acord care prevede că noile tarife vor fi de 70 bani per kilometru la rutele interurbane și 80 bani per kilometru la cele raionale. Anunțul a fost făcut pe 10 februarie, după ce transportatorii au organizat o grevă de trei zile.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.