Consiliul de prevenire a discriminării a constatat fapte de hărțuire pe criteriul de orientare sexuală, în privința lui Marin Pavlescu

Consiliul de prevenire a discriminării a constatat fapte de hărțuire pe criteriul de orientare sexuală, în privința lui Marin Pavlescu

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a constat faptele de hărțuire pe criteriul de orientare sexuală în procesul de îndeplinire a serviciului militar în termen în privința lui Marin Pavlescu. Consiliul recomandă Brigăzii nr. 2 să aducă petiționarului scuze scrise în legătură cu faptul că nu i-a asigurat protecție adecvată împotriva hărțuirii pe motivul orientării sale homosexuale.

În urma celor contestate, Consiliul a decis:

- tragerea la răspunderea disciplinară a persoanelor care nu au asigurat protecția petiționarului;

- tragerea la răspundere disciplinară a reprezentantului Ministerului Apărării și a Șefului Inspectoratului Militar al Ministerului Apărării pentru efectuarea unei investigații ineficiente și parțiale;

- efectuarea exercițiilor practice cu efectivul Armatei Naționale și altor structuri subordonate Ministerului Apărării pentru aplicarea în practică a Regulamentului 11 cu privire la procedura de prevenire, identificare, înregistrare, raportare și examinare a cazurilor de discriminare, hărțuire sexuală și violență în bază de gen;

- introducerea în sistemul de pregătire profesională inițială și continuă a militarilor și soldaților a subiectelor legate de prevenirea și combaterea discriminării și asigurarea egalității pe criteriul de orientarea sexuală și alte criterii, inclusiv cu implicarea organizațiilor și/sau specialiștilor din domeniu;

- asigurarea accesului la telefoanele publice pentru soldați în toate unitățile Armatei Naționale.

Contactată de AGORA, avocata lui Marin Pavlescu, Doina Ioana Străisteanu, ne-a declarat că deocamdată așteaptă să se convingă că decizia va intra în vigoare întrucât aceasta poate fi contestată. 

 „E cu drept de atac așa ca așteptăm acest termen să treacă sa vedem ce va urma. Apoi urmărim cum se vor executa recomandările. Așteptăm în continuare citație la procuratura pe cauza penală privind dezertarea”, a afirmat avocata. 

De asemenea, avocata ne-a explicat că deocamdată nu se cunoaște dacă recomandarea de pedepsire a militarilor va fi aplicată. 

 „Pedepsirea poate avea loc doar după identificarea acestor militari. Dacă rămâne identificat doar militarul care l-a lovit, atunci recomandarea nu va fi realizată. Dacă se va porni ancheta de serviciu față de fiecare militar în termen care l-a înjurat, atunci trebuie de văzut ce sancțiune se va aplica”, a adăugat Doina Ioana Străisteanu.

Precizăm că, tânărul ar fi fost hărțuit, batjocorit și ar fi avut gânduri suicidare în Armata Națională, după ce conducerea batalionului în care își exercită serviciul militar ar fi aflat despre faptul că ar fi homosexual. Ulterior,  el a publicat un mesaj pe rețelele sociale, în care a anunțat că a decis să nu se întoarcă în unitatea militară.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.