Curtea de Conturi a Republicii Moldova a realizat un audit în care a examinat utilizarea resurselor financiare alocate pentru motivarea și susținerea personalului implicat în prevenirea, depistarea și tratamentul infecției COVID-19. În urma auditului au fost identificate opt instituții medicale, care au înregistrat carențe și iregularități.
Aria de audit a fost stabilită, reieșind din atribuțiile și responsabilitățile entităților, semnificația cantitativă a mijloacelor publice alocate pentru stimularea personalului implicat în prevenirea, controlul și tratamentul infecției COVID-19, și a cuprins 39 de entități publice.
Potrivit informațiilor prezentate, managerii unor instituții medicale, nu au asigurat în totalitate desemnarea prin ordine a personalului antrenat nemijlocit în tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, ceea ce a determinat raportarea necorespunzătoare, solicitarea și alocarea de mijloace financiare din Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală în sumă de 12,8 milioane lei.
Astfel, printre instituțiile vizate se numără și spitalele raionale din Florești, Cahul, Anenii Noi și Orhei, care nu au actualizat ordinele de desemnare a personalului implicat. La unele instituții procesul de evaluare a indicatorului de performanță profesională și a sporului de compensare pentru munca în condiții de risc sporit pentru sănătate a fost netransparent, ceea ce a permis acordarea neregulamentară a mijloacelor financiare în sumă de 21,6 milioane lei.
Totodată, s-a constatat că, spitalele din raioanele Strășeni și Florești, pentru perioada auditată, nu au evaluat și nu au consemnat în procesele-verbale ale comisiilor de evaluare, indicatorii de performanță profesională pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19, astfel fiind admise cheltuieli neregulamentare în sumă de 6,5 milioane lei. De asemenea, spitalele raionale din Anenii Noi și Orhei au evaluat performanțele angajaților implicați în tratamentul pacienților cu COVID-19, însă nu au evaluat unii angajați care au beneficiat de suplimente la salariu pentru acordarea asistenței medicale, în sumă de 115 mii lei.
Nereguli au fost depistate și la spitalul raional Cahul. Deși în luna aprilie 2020 a evaluat performanțele angajaților implicați în tratamentul pacienților cu COVID-19, în perioada mai 2020 – mai 2021 nu a asigurat evaluarea angajaților implicați în acest proces. Instituția a achitat indicatorul de performanță profesională, fără evaluare, în sumă de 15 milioane lei.
Ce spun instituțiile medicale vizate
AGORA a solicitat o reacție de la instituțiile vizate în audit, însă am reuși să obținem un răspuns doar de la spitalul raional Florești. Șeful serviciului economic al spitalului raional Florești, Mihail Bursuc, a declarat că au luat cunoștință de recomandările Curții de Conturi și că au intensificat măsurile de control intern.
„În spitalul nostru toată lumea este implicată în tratarea pacienților depistați cu COVID-19. La începutul pandemiei nu se desemna personalul implicat în proces, iar Curtea de Conturi a luat în calcul că noi trebuia să facem o listă aparte în care să indicăm medicii care lucrau cu pacienții infectați. Din luna septembrie 2021, când s-a redeschis secția, noi ținem cont de aceste cerințe”, a menționat Mihail Bursuc.
Ce au mai constatat auditorii
Pe parcursul anilor 2020-2021, au fost alocate mijloace financiare considerabile în prevenirea, depistarea și tratamentul infecției COVID-19.
-peste 708 milioane lei pentru motivarea personalului implicat în realizarea indicatorului de performanță profesională „Acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19;
-circa 7,5 milioane lei la acordarea sporurilor la salariu de compensare pentru prestarea muncii în condiții de risc sporit pentru sănătate;
-peste 331milioane lei pentru acordarea indemnizației unice de 16 mii lei;
-7 milioane lei pentru achitarea indemnizației unice de 100 mii lei.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
