Ministerul Mediului spune că a sesizat Serviciul Vamal despre necesitatea intensificării controalelor, luând în considerare condiția existenței autorizației de gestionare a deșeurilor pentru agenții economici care exercită asemenea operațiune pe teritoriul Republicii Moldova. Reacția instituției vine după ce fostul deputat PPDA, Alexandru Slusari, a publicat un video cu mai multe camioane pline cu fier vechi ce s-ar deplasa spre Râbnița.
„Iaca spuneam că nu duc niciun metal, poftim, se duc la Rezina. Ei nu știu cum se duce metalul la Râbnița. Degeaba stau în Parlament”, comentează autorul filmulețului.
La o zi de la publicare, Ministerul Mediului a emis un comunicat: „Atenționăm că interdicția la importul deșeurilor de metale feroase din UE nu a fost scoasă pentru Republica Moldova. Agenții economici înregistrați în Republica Moldova, ce dețin autorizație de gestionare a deșeurilor au posibilitate să colecteze, transporte, valorifice și elimine deșeurile. Cei care nu dețin astfel de autorizații sunt sancționați conform legii de organele de drept și mediu. Totodată, precizăm că interdicția de import se referă la deșeuri de metale feroase și neferoase, dar nu la materia primă, care nici nu este obiectul autorizației de mediu.”
Din luna noiembrie trecut, Uniunea Europeană nu mai exportă deșeuri de metale la Uzina din Râbnița. Respectiv, Uzina care importă circa 70 la sută din necesarul său de pe piața europeană, invoca că rămâne fără materie primă, ceea ce poate duce la faliment.
Potrivit prim-ministrei, Natalia Gavriliță, o eventuală decizie a UE de menținere a interdicțiilor actuale ar risca să ducă la apariția unui precedent extrem de periculos „pe care nu îl putem accepta”.
Vezi și aceste știri

Promo-LEX regretă declarația Nataliei Gavrilița privind reluarea importului de fier vechi pentru uzina metalurgică din Râbnița

Gavrilița respinge acuzațiile Promo-LEX și vine cu precizări pe marginea declarației privind uzina de la Râbnița

Replica primarului general către uzina de sortare a deșeurilor din Chișinău: „Cineva încearcă să șantajeze municipiul”
Advertoriale

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)
