Moldova va avea propriul nanosatelit în spațiu. Va fi implicat în misiuni de cercetare (FOTO)

Moldova va avea propriul nanosatelit în spațiu. Va fi implicat în misiuni de cercetare (FOTO)

Universitatea Tehnică a Moldovei a prezentat în cadrul unei conferințe de presă nanosatelitul TUMnanoSAT, care urmează a fi lansat în spațiu de pe Stația Spațială Internațională. În scurt timp, acesta va fi transmis Agenției Spațiale Naționale a Japoniei, care îi va asigura transportarea în Statele Unite ale Americii pentru a fi lansat în spațiu de către nava cosmică a companiei SpaceX.

Nanosatelitul TUMnanoSAT este construit în conformitate cu standardul CubeSat 1U, și reprezintă un cub cu muchia de 10 cm, are greutatea de 1,150 kg. Acesta va realiza mai multe misiuni educaționale și de cercetare. 

„Acest proiect are un impact major în îmbunătățirea calității studiilor de inginerie bazate pe tehnologii spațiale moderne, atragerea tinerilor studenți pentru dezvoltarea și consolidarea cercetării științifice în domeniul explorării spațiului și a integrării Republicii Moldova în comunitatea de țări care dezvoltă tehnologii spațiale. Totul s-a născut dintr-un vis și astăzi, acest vis este o realitate care trebuie cultivată și consolidată în mod ferm, cu hotărâre și solidaritate”, a subliniat Viorel Bostan, rectorul UTM.

În cadrul evenimentului la care a fost prezentat satelitul, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, și-a exprimat susținerea față de inovațiile și tehnologiile create de experții din țară.

„Domeniul aerospațial este de top și noi acum ca țară confirmăm că putem crea și absorbi tehnologii complexe și sperăm că acest fapt să fie și o carte de vizită pentru investitorii internaționali pentru că nu producem doar vin, dar suntem capabili să lansăm și sateliți în spațiu”, a precizat Sergiu Gaibu.

În crearea satelitului au fost implicați profesori, studenți, precum și colaboratori științifici din diferite departamente ale Universității Tehnice a Moldovei care activează în domeniile electronicii, radiocomunicațiilor, calculatoarelor, construcțiilor mecanice fine, energeticii în studierea tehnologiilor spațiale și elaborarea micro/nanosateliților.

...

Primul satelit TUMnanoSAT a fost proiectat, construit și testat pe durata iulie 2019 - octombrie 2021 în cadrul unui program de stat. 

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.