O nouă rețea de socializare apare în SUA. Aparține fostului președinte american Donald Trump

O nouă rețea de socializare apare în SUA. Aparține fostului președinte american Donald Trump
foto: GettyImages

O nouă rețea de socializare va apărea în următoarele zile în Statele Unite ale Americii, denumirea acesteia fiind „Truth Social”. Aceasta aparține fostului președinte american Donald Trump și ar urma să fie „pe deplin operațională” până la sfârșitul lunii martie curent, scrie Agerpres.

„Vom începe să deschidem aplicaţia pentru utilizatorii Apple în această săptămână”, a declarat duminică pentru Fox News Devin Nunes, directorul executiv al Trump Media & Technology Group (TMTG), compania-mamă a noii reţele.

„Cred că până la sfârşitul lunii martie vom fi pe deplin operaţionali, cel puţin în Statele Unite”, a adăugat fostul parlamentar, care a părăsit Congresul la începutul anului pentru a prelua conducerea TMTG.

„Truth Social” (Adevăr social) a fost prezentat de Donald Trump ca o alternativă la Facebook, Twitter şi YouTube, platforme pe care fostul preşedinte a fost interzis după asaltul asupra clădirii Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Donald Trump a fost acuzat că şi-a incitat la violenţă susţinătorii.

Duminică, aplicaţia a fost marcată „aşteptată pentru 21 februarie” în magazinele de descărcare a aplicaţiilor mobile.

În Statele Unite, 21 februarie este o zi de sărbătoare dedicată preşedinţilor americani.

De asemenea, în această zi, Donald Trump şi soţia sa Melania au plănuit să vândă 10.000 de NFT (obiecte digitale autentificate), ilustrând momente cheie din mandatul fostului şef de stat republican.

„Vine ADEVĂRUL” .. a scris vineri pe Twitter Elise Stefanik, numărul trei al republicanilor în Camera Reprezentanţilor, referindu-se la formula ameninţătoare „Vine iarna” din serialul Urzeala tronurilor. Ea a postat o captură de ecran a propriului mesaj de pe Truth Beta, versiunea reţelei de socializare aflată în prezent în fază de testare:„Sunt atât de fericită să fiu pe TRUTH! Mulţumiri preşedintelui @realDonaldTrump pentru calităţile sale de lider. Împreună, primii patrioţi americani vor SALVA AMERICA, vor distruge giganţii tehnologici şi vor proteja LIBERTATEA DE EXPRIMARE!”.

„A sosit vremea adevărului”, a scris marţi pe Twitter Donald Trump Junior, fiul fostului preşedinte, lângă o captură de ecran a unui mesaj scris de tatăl său pe reţea: „Fiţi pregătiţi! Preşedintele vostru preferat vă va primi în curând”.

Potrivit informaţiilor furnizate de mai multe comunicate de presă, grupul dispune de aproximativ 1,25 miliarde de dolari pentru a se lansa pe piaţa deja foarte aglomerată a reţelelor sociale populare în rândul ultra-conservatorilor: Gettr, lansată la începutul lunii iulie de Jason Miller, fost consilier al lui Donald Trump, dar şi Parler şi Gab.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Trump îl susține pe Viktor Orban la parlamentarele din acest an din Ungaria

Trump îl susține pe Viktor Orban la parlamentarele din acest an din Ungaria

După ce a fost interzis pe Twitter, Facebook și YouTube, Trump anunță lansarea propriei rețele sociale

După ce a fost interzis pe Twitter, Facebook și YouTube, Trump anunță lansarea propriei rețele sociale

Facebook îl suspendă pe Donald Trump încă doi ani pentru că „încă există un risc de siguranță publică”

Facebook îl suspendă pe Donald Trump încă doi ani pentru că „încă există un risc de siguranță publică”

Advertoriale
 A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
    DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
Cele mai populare
  • 1
    Drumul laptelui - între calitate și nu prea. Cine verifică produsele lactate până ajung pe raft și cum autoritățile își propun să dezvolte subsectorul (LONGREAD)
  • 2
    Rusia ar fi ordonat angajaților centralei nucleare Zaporojie să nu vină la muncă vineri, afirmă serviciile secrete ucrainene
  • 3
    Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)
  • 4
    Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.