Fosta secretară de stat a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Mariana Grama, a este vizată într-un dosar penal în care e acuzată de îmbogățire ilicită. În cursul acestei dimineți, ofițeri ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) și procurori anticorupție, au efectuat percheziții la domiciliul acesteia.
„Potrivit materialelor acumulate de către SPIA al MAI și controlului efectuat de către Autoritatea Națională de Integritate, a fost constatată o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile obținute de fostul demnitar de stat, în sumă totală de peste un milion de lei. În fapt, diferența a fost relevată pentru perioada de timp cuprinsă între a 2016 – 2021, când fostul demnitar a deținut mai multe funcții publice cu statut special în cadrul Ministerului Apărării, precum și funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne în perioada noiembrie 2019 – iunie 2021”, se arată în comunicatul instituției.
Potrivit procurorilor, această diferență a fost stabilită urmare a unor modificări patrimoniale pentru anul 2020, când fostul demnitar a achiziționat două bunuri imobile, o casă aflată în proces de construcție amplasată în mun. Chișinău și o casă de locuit amplasată în or. Ialoveni. Totodată, în cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate acte, înscrisuri și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală.
Anterior, la 13 decembrie 2021, Autoritatea Națională de Integritate, anunțat că Mariana Grama risca să rămână fără circa un milion de lei după ce a constatat existența unei averi nejustificate. În replică, fostul oficial susține că diferența respectivă a fost încadrată ca avere nejustificată din motiv că veniturile soțului ei nu au fost incluse în cadrul controlului derulat de ANI.
Vezi și aceste știri

Votat în lectura a doua, fără opoziție: Integritatea candidaților la funcția de membri ai CSM și CSP va fi verificată de o comisie specială

Ministerul Justiției a selectat doar un membru în Consiliul de Integritate al ANI. Va fi desfășurat un nou concurs

Un inspector de integritate constată: Regimul juridic al incompatibilităţilor în cazul lui Dodon și Carp nu s-a încălcat. ANI se disociază temporar de decizii
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
