Guvernul a decis: Judecătorii al căror mandat a expirat vor putea fi numiți până la atingerea plafonului de vârstă

Guvernul a decis: Judecătorii al căror mandat a expirat vor putea fi numiți până la atingerea plafonului de vârstă

Judecătorii al căror mandat de cinci ani a expirat deja sau va expira până la 1 aprilie 2022 vor avea posibilitate să fie numiți până la atingerea plafonului de vârstă în baza evaluării ordinare, efectuată o dată la trei ani. Cabinetul de miniștri a aprobat  modificarea Legii privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor. 

Mai exact, este vorba de excluderea normei care prevede obligativitatea efectuării evaluării extraordinare a performanțelor judecătorilor în cazul în care aceștia urmează a fi numiți până la atingerea plafonului de vârstă.

Scopul acestui proiect este de a sincroniza prevederile legale cu modificările constituționale referitoare la sistemul judecătoresc, operate în anul 2021, și care vor intra în vigoare la data de 1 aprilie 2022. Totodată, se va evita blocajul creat în sistemul judecătoresc din cauza nefuncționării, din luna octombrie 2020, a Colegiului de evaluare - cel care efectuează evaluarea extraordinară a performanțelor judecătorilor care urmează a fi numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.

„Din această cauză, în prezent, circa 60 de magistrați, mandatul cărora a expirat sau va expira până la data de 1 aprilie 2022, nu pot fi propuși spre numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă”, a explicat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul ședinței de Guvern.

 

De asemenea, din cauza blocajului creat, dosarele din gestiunea judecătorilor cu mandatul expirat sau care va expira la 1 aprilie 2022 nu pot fi repartizate spre examinare judecătorilor în funcție (cu mici excepții), iar justițiabilii sunt nevoiți să aștepte o perioadă nedeterminată examinarea cauzelor lor, ceea ce afectează respectarea termenului rezonabil de examinare a cauzelor. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
S-au votat în lectură finală regulile după care va activa Comisia de evaluare a integrității candidaților la funcții administrative în CSM și CSP

S-au votat în lectură finală regulile după care va activa Comisia de evaluare a integrității candidaților la funcții administrative în CSM și CSP

Parlamentul a bătut în cuie regulile după care va activa Comisia de evaluare a integrității candidaților la funcții administrative în CSM și CSP

Parlamentul a bătut în cuie regulile după care va activa Comisia de evaluare a integrității candidaților la funcții administrative în CSM și CSP

Judecătoria Chișinău, despre volumul de muncă a unui magistrat: Luni - 10 dosare spre examinare, marți - opt ședințe de judecată

Judecătoria Chișinău, despre volumul de muncă a unui magistrat: Luni - 10 dosare spre examinare, marți - opt ședințe de judecată

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu împreună cu stagiarii de la Președinție au mers într-o drumeție la Orheiul Vechi (FOTO)
  • 2
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
  • 3
    Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice
  • 4
    În atenția șoferilor! Timp de o lună și jumătate va fi suspendat traficul pe o stradă din centrul capitalei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.