Contabila-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale, reținută de CNA și procurorii anticorupție

Contabila-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale, reținută de CNA și procurorii anticorupție

Contabila-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale a fost reținută de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în urma unor percheziții efectuate în cadrul unui dosar de corupție. Femeia este bănuită că ar fi colectat taxe ilegale de la unii agenți economici pentru a le oferi protecție și a nu le crea impedimente în activitate.

Potrivit denunțătorului, pe parcursul mai multor luni, contabila ar fi perceput sume cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei de la agenții economici care aveau contracte de locațiune cu Centrul de pregătire a specialiștilor Armatei Națională. Aceștia închiriau, în bază de contract, încăperi și parcări de la întreprinderea menționată, iar pentru a-și continua activitatea și a li se prelungi chiria ar fi fost somați să achite plăți suplimentare.

Publicitate

La finele anului trecut, CNA și procurorii au inițiat o urmărire penală în baza unui denunț, monitorizând activitatea ilicită a contabilei-șef. Astfel, s-a reușit documentarea mai multor episoade în care funcționara ar fi perceput recompense ilicite pentru presupusa influențare a conducerii întreprinderii în vederea prelungirii contractelor de locațiune.

În această dimineață, ofițerii CNA au operat percheziții la domiciliul bănuitei și la biroul acesteia. Femeia a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 7 ani de detenție sau amendă penală, cu privarea de dreptul de ocupa funcții publice pe o anumită perioadă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal