ANRE verifică informațiile potrivit cărora copia contractului cu Gazprom ar fi fost obținută din cadrul agenției

ANRE verifică informațiile potrivit cărora copia contractului cu Gazprom ar fi fost obținută din cadrul agenției

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică declară că dezaprobă orice acțiuni ce vizează utilizarea unor documente fără acordul semnatarilor acestora. Într-un comunicat de presă, ANRE anunță că va verifică informația apărută în spațiul public, precum că exemplarul prezentat ar fi fost obținut de la agenție.

Totodată, instituția menționează că are „toată determinarea de a afla adevărul” și că este deschisă să coopereze cu alte instituții competente pentru examinarea situației create prin prisma cadrului legal în vigoare.

Amintim că pe 22 februarie, în urma unei scurgeri de informații, a fost făcut public contractul dintre Moldovagaz și Gazprom. Potrivit documentului, anual, până la sfârșitul lui septembrie 2026, Gazprom se obligă să livreze iar Moldovagaz se obligă să cumpere o cantitate de 3,3 miliarde metri cubi de gaze anual. Dintre acestea 1,24 miliarde urmează a fi livrate pe malul drept al Nistrului iar 2,06 miliarde urmează să ajungă la Tiraspoltransgaz. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Moldovagaz nu a recunoscut niciodată datoria față de Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor transnistreni”. Vadim Ceban a făcut publice unele prevederi din acordul cu Tiraspoltransgaz

„Moldovagaz nu a recunoscut niciodată datoria față de Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor transnistreni”. Vadim Ceban a făcut publice unele prevederi din acordul cu Tiraspoltransgaz

Șeful de la Moldovagaz spune că datoriile transnistrenilor nu afectează tariful final pentru consumatorii de pe malul drept

Șeful de la Moldovagaz spune că datoriile transnistrenilor nu afectează tariful final pentru consumatorii de pe malul drept

Scurgere de informații. Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom, făcut public neoficial (DOC)

Scurgere de informații. Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom, făcut public neoficial (DOC)

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 3
    Scenariul ca Rusia să ia Nicolaiv, Odesa și regiunea transnistreană este ridicol, spune Alexei Arestovici
  • 4
    ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.