Peste 60 de ucraineni, care au avut nevoie de refugiu, sunt cazați la MOLDEXPO. Reporterul AGORA a reușit să discute cu mai multe persoane care au părăsit ieri, 24 februarie, Ucraina și să găsească un adăpost în țara noastă. Iată ce ne spun cetățenii din țara vecină.
Katea, una dintre refugiatele cazate la Centru MOLDEXPO, ne-a spus că a ajun în țara noastră împreună cu încă 14 persoane. „Când am ajuns erau doar opt oameni în clădire. Noaptea au început să ajungă familii cu copii, animale de companie. În grupul nostru sunt cinci copii”, a menționat refugiata.
„Ne-am trezit la cinci dimineața și am auzit o explozie puternică. Am pornit știrile și am văzut că a început totul, după care la 8 dimineața a mai fost o explozie și pe la jumătate la 11. Noi am decis să împreună cu familia și prietenii că trebuie să plecă. Am ieșit la 13:00 și la 3:00 dimineața am ajuns aici. Am stat 3 ore la controlul vamal, a fost un rând enorm, dar slavă Domnului am ajuns, pentru că altă ieșire din situație nu am avut. Nu puteam să rămânem acolo, mai ales cu copii, acesta este cea mai bună decizie”, adaugă Katea.
„Noi suntem din Odesa. Ne-am strâns lucrurile ieri la amiază și am ieșit. Ne-am gândit și am decis că venim doar în Chișinău. Am ajuns noaptea la orele 3-4. Circa patru ore am stat la hotarul cu Moldova, rândul era mare”, spune altă persoană. Femeia, împreună cu rudele, a încercat să se cazeze la un hotel din Chișinău, dar nu au găsit locuri libere. Prin urmare, îndrumați de polițiștii de pe stadă, au ajuns la Centrul MOLDEXPO.
„Avem loc de somn. Ne putem asigura igiena personală. Am primit de mâncare, spun că va fi dejun pentru copii. Poftim, este tot necesarul.Este televizor unde vedem știrile”, adaugă femeia.
Centrul de la MOLDEXPO oferă cazare, alimentație și ajutor medical. Administrația instituției menționează că o parte dintre cei cazați sunt în tranzit prin Moldova, având drept scop să ajungă într-o altă țară.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
