Olga Surugiu deţine experiență de muncă atât în domeniile B2C, cât și B2B, cu un istoric de peste 16 ani de succes în cadrul Grupului Orange. În această perioadă, ea a activat în cadrul a două ţări afiliate Orange: din 2006 – în Orange România, iar din 2010 până în prezent - în Orange Moldova. Pe parcursul carierei profesionale în cadrul Grupului Orange, a fost angajată în diverse domenii: deservire clienţi, finanţe, operațiuni și vânzări B2C, gestionarea canalului de retail al Orange Moldova.
Orange Moldova - al 2-lea cel mai mare angajator IT din Moldova
În timpul în care Olga Surugiu a administrat compania Orange Systems, subsidiară a Orange Moldova, hub-ul de inovaţii IT și centrul de nearshoring, direcţia în afacerea Orange Moldova a înregistrat o creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri, devenind al 2-lea cel mai mare angajator IT din Moldova, și un contribuitor puternic cu rezultate excelente ale Orange Moldova.
„Pe tot parcursul activităţii am fost adepta inovației şi dezvoltării continue. Pentru mine, este o onoare să fiu numită în funcţia de Director General al uneia dintre cele mai de succes companii din Moldova. Îmi face o deosebită plăcere să activez împreună cu o echipă extraordinară de profesionişti, cu care am demonstrat rezultate excelente. Împreună vom construi succesul, în pofida provocărilor cu care ne confruntăm astăzi. În calitate de lider pe piaţa TELCO, Orange Moldova va continua să se axeze pe necesităţile clienţilor pentru a le oferi zilnic o experienţă incomparabilă. Vom urma același curs al inovațiilor şi vom oferi servicii de înaltă calitate. Eu cred că Orange Moldova are un potenţial şi mai mare pentru a accelera în explorarea altor oportunităţi de dezvoltare a noi servicii valoroase, pentru clienţii noştri din Moldova şi nu numai.”
Director General Orange Moldova, Olga Surugiu
Autor:
În ultimii 5 ani, Olga Surugiu a gestionat mai multe proiecte inovatoare, cum ar fi: crearea centrului de excelență în Robotică și Automatizare, care este recunoscut ca o referință în Grupul Orange cu peste 300 de roboți construiți în 3 ani pentru clienții din întreaga lume. De asemenea, ea a fost liderul inspirațional pentru mai multe proiecte complexe lansate cu scopul de transformare și inovare, cum ar fi: crearea Orange Systems, crearea Orange {kITchen} – cel mai inovator concept de spațiu de lucru din Moldova, conceptul de Academie Orange Systems - pentru a stimula reconversia profesională din non-IT în IT în Moldova.
Olga Surugiu mai are și funcția de vice-preşedinte al ATIC, susținând inițiativele de advocacy a sectoarelor şi Ambasador TechWomen în Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.