26 de TIR-uri au traversat punctul de trecere și se află pe teritoriul Republicii Moldova. La moment, la punctul de trecere rutier Otaci- Mohyliv-Podilskyi se află aproximativ 17 de TIR-uri, într-o zonă de parcare, iar la punctul de trecere rutier Tudora-Starokazacie se află 4 unități de transport rutier internațional de marfă (TIR), informează autoritățile din Republica Moldova.
„În urma coordonării acțiunilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina și Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova, reprezentanții autorităților vamale permit întoarcerea în țară a transportatorilor, cu unele excepții care necesită clarificări suplimentare la postul de control”, se arată în comunicatul de presă.
Totodată, la punctul de trece a frontierei Mohyliv-Podilskyi, la Vinnița, s-a deplasat un reprezentant al Serviciului Vamal al Ucrainei pentru soluționarea situațiilor particulare.
Amintim că, în spațiul public a apărut in video în care șoferul unui camion de marfă a spus că mai multe tiruri au rămas blocate în orașul Moghiliov, Ucraină și că nu li se permite trecerea, prioritate oferindu-se refugiaților. Ca urmare a mediatizării, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a declarat că nu există alte impedimente, decât rândurile mari de la punctele de trecere.
Vezi și aceste știri

MAE oferă informații privind blocarea transportului de marfă în Ucraina: Nu sunt impedimente, decât rândurile mari

Mai multe camioane conduse de șoferi moldoveni staționează la hotar pe partea ucraineană. Explicația Poliției de Frontieră (VIDEO)
