
Franța susține că aderarea Ucrainei în UE este un proces care ar trebui să implice și R. Moldova și Georgia
Franța, țara care asigură președinția semestrială a Consiliului UE, a afirmat că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este un proces complex și necesită „o conversație pe termen lung” care ar trebui să implice și alte țări, precum Republica Moldova sau Georgia, scrie Calea Europeană.
・
Un oficial de la Palatul Elysée a precizat luni că aderarea Ucrainei la UE ar trebui să facă parte dintr-o dezbatere mai amplă și că aceasta va necesita timp, informează Politico Europe.
https://www.facebook.com/v10.0/plugins/quote.php?app_id=1454508634928231&channel=https%3A%2F%2Fstaticxx.facebook.com%2Fx%2Fconnect%2Fxd_arbiter%2F%3Fversion%3D46%23cb%3Df2a4d5807a4f41c%26domain%3Dreplicamedia.md%26is_canvas%3Dfalse%26origin%3Dhttps%253A%252F%252Freplicamedia.md%252Ff16232bff16e208%26relation%3Dparent.parent&container_width=615&href=https%3A%2F%2Freplicamedia.md%2Fro%2Farticle%2Fgyr8kKQBq%2Ffranta-sustine-ca-aderarea-ucrainei-in-uniunea-europeana-este-un-proces-care-ar-trebui-sa-implice-si-r-moldova-si-georgia.html%3Futm_source%3DRSS%26utm_medium%3DMicroService%26utm_campaign%3Dgoogle_analytics&locale=ro_RO&sdk=joey
„Ucraina este o țară în inima Europei, o țară al cărei destin și alegere democratică este importantă pentru noi… faptul este, de asemenea, că trebuie să fim atenți să nu facem promisiuni pe care nu le putem respecta”, a declarat oficialul în această seară reporterilor, menționând totodată că dezbaterea privind aderarea este „o conversație pe termen lung” care ar trebui să implice și alte țări, precum Moldova sau Georgia.
Precizările Palatului Elysée vin și în contextul în care președintele Emmanuel Macron a vorbit, după ce Rusia a invadat Ucraina, cu președinții Republicii Moldova și Georgiei, arătând că Franța va susține Republica Moldova și Georgia împotriva „oricăror tensiuni sau tentative de destabilizare”.