Filat: „Chișinăul nu poate fi la cheremul unei familii, ca să nu zic SRL”

Filat: „Chișinăul nu poate fi la cheremul unei familii, ca să nu zic SRL”
Foto: Agora.md

Președintele PLDM Vlad Filat s-a declarat optimist și mulțumit de rezultatele obținute de PLDM la alegererile locale. Potrivit acestuia, chiar dacă în Chișinău și alte orașe mari scorul a fost mic, Moldova nu este format doar din aceste localități și este important de a privi rezultatele la nivel de țară. Totuși acesta a avut câteva obiecții în ce privește activitatea lui Dorin Chirtoacă în oraș, informează Agora. 

„În pofida a foarte multor speculații, Partidele pro-europene au câștigat alegerile. Este un lucru important de constatat. Este un rezultat bun, având în vedere contextul în care au fost organizate alegerile”, a declarat Filat. 

 „Sarcina nr 1 este ca în regim de urgență e să purcedem la discuții în vederea constituirii majorității în cadrul Consiliilor Raionale. PLDM nu va face nici un fel de coaliție cu PSRM și Partidul Nostru. Trebuie o mobilizare exemplară iar candidații care reprezintă partidele pro-europene să obțină victoria”.

Negocieri și Chișinăul

Potrivit liderului PLDM, în termen scurt trebuie să fie negociată și formată o nouă coaliție de guvernare și un nou guvern. La baza acesteia ar trebui să fie, potrivit lui Filat o majoritate stabilă. Filat este nemulțumit de Chișinău. 

„Ceea ce ține de Chișinău, aceasta este rezultatul a cum s-a înțeles 8 ani de zile să lupți cu cei care îți sunt parteneri. Este rezultatul unui comportant atunci când în loc de proiect sau cooperare se alege atac la persoană”, a precizat Filat. 

Filat menționează că totul se va clarifica după turul II. „Chișinăul nu poate fi guvernat prin acțiuni dușmănoase. Nu putem vedea Chișinăul ca proprietatea unei familii, ca să nu zic SRL”, a adpugat Filat. 

Vedeți mai jos imagini video:

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare

Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare

Suedia a semnat cererea de aderare la NATO. Documentul va ajunge săptămâna aceasta pe masa alianței

Suedia a semnat cererea de aderare la NATO. Documentul va ajunge săptămâna aceasta pe masa alianței

Peste 260 de soldați ucraineni au fost evacuați de la combinatul Azovstal

Peste 260 de soldați ucraineni au fost evacuați de la combinatul Azovstal

Advertoriale
EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Sfârșitul politic al lui Putin: experții ucraineni, despre un eventual atac al Rusiei asupra Moldovei
  • 2
    Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina
  • 3
    Presa internațională anunță când se va pronunța Comisia Europeană cu privire la aderarea Moldovei, Ucrainei și Georgiei la UE
  • 4
    Un angajament de ajutor militar în caz de atac militar: Ce este NATO, de ce nu ajută Ucraina și cum pot adera Finlanda și Suedia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.