Schimbări de cadre la Ministerul Justiției. Au fost numiți doi secretari de stat

Schimbări de cadre la Ministerul Justiției. Au fost numiți doi secretari de stat

Schimbări de cadre la Ministerul Justiției. În cadrul ședinței din 2 martie a Guvernului au fost numiți doi noi secretari de stat. Este vorba despre Nadejda Burciu și Eduard Serbenco. Candidaturile acestora au fost prezentate de ministrul Sergiu Litvinenco. 

Nadejda Burciu a fost numită în funcția de secretară de stat la Ministerul Justiției, responsabilă de sitemul penitenciar și probațiune. Ea a absolvit Institutul de Relații Internaționale, Facultatea relații economice internaționale, fiind licențiată în economie. În perioada anilor 2018 - 2019 a urmat studiile de masterat în politici publice, comparate la Universitatea Edinburgh Marea Britanie. A deținut funcția de specialist în comunicare la Fondul Monetar Internațional, oficiul reprezentantului permanent în Moldova. A fost coordonator de proiect și consilier superior în domeniul penitenciar și probațiune la misiunea norvegiană de experți pentru promovarea supremației legii, asistent politic la Ambasada SUA, director adjunct al oficiului de coordonare Moldova a serviciului de dezvoltare din Liechtenstein. Ea a contribuit la elaborarea strategiei de dezvoltare a sistemului penitenciar, a monitorizat implementarea strategiei de reformă în sectorul justiției.

Eduard Serbenco a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, responsabil de relații internaționale și relații cu Curtea Constituțională. El a absolvit Universitatea de Stat din Moldova (USM) în 1993, facultatea de drept. De asemenea, a absolvit Institutul European de Înalte Studii Internaționale din Franța, iar în 2000 a obținut titlul de doctor în drept. În 2006 a studiat la o universitate din Canada. Serbenco a activat la USM, în calitate de lector și pro-decan, la organizația internațională pentru circulația rutieră din Elveția, în calitate de consultant juridic, într-un cabinet de avocați din Canada, în Ministerul Justiției din provincia Quebec, în calitate de avocat, PNUD și la Academia Ștefan cel Mare a Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de conferențiar universitar. A mai activat în Ministerul Justiției, inclusiv în calitate de secretar de stat.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal