De când s-a început războiul în Ucraina, suntem martorii unei mobilizări fără precedent a conaționalilor noștri în ajutorarea refugiaților din țara vecină. Aceeași mobilizare se întâmplă și la hotar cu România, Polonia, Ungaria. 

Însă, marile mobilizări vin și cu anumite efecte secundare - pentru că acolo unde sunt oameni, sunt concentrate și patimile umane: invidie, avariție, mândrie și…rasism.

Problema refugiaților de culoare este un subiect de interes în ultimele zile în presa internațională. Studenții și muncitorii din Africa și Asia sunt disperați, blocați într-o țară străină aflată în război, departe de familiile lor, deseori fără vreo rețea de sprijin. Poveștile lor, însă, parcă nu-și găsesc loc în marea și tragica poveste a războiului din Ucraina. 

Organizația Internațională pentru Migrație a estimat că există peste 470.000 de cetățeni străini în Ucraina, inclusiv un număr mare de studenți străini și lucrători migranți. Cel puțin 6.000 dintre aceștia au ajuns în Moldova și Slovacia de când a început războiul, potrivit IOM, iar mulți alții au trecut în Polonia.

„The New York Times” scrie că africanii care locuiau în Ucraina spun că au fost blocați zile întregi la punctele de trecere în țările vecine ale Uniunii Europene, înghesuiți în frig, fără mâncare sau adăpost, reținuți de autoritățile ucrainene care i-au împins până la capătul cozilor lungi și chiar i-au bătut, în timp ce lăsau ucrainenii să treacă. De asemenea, africanii au raportat că li s-a interzis să urce în trenurile care se îndreptau spre graniță.

Studenții din India sunt și ei printre victimele colaterale ale haosului de la punctele de trecere a frontierelor. O studentă din Mumbai, care își face studiile în Ucraina, relatează pentru CNN că vameșii ucraineni permit traversarea hotarului a doar „30 de indieni numai după ce intră 500 de ucraineni.” Tânăra a mai adăugat că a fost martoră la violențe din partea grănicerilor față de studenții care așteptau pe partea ucraineană a graniței Shehyni-Medyka.

Sunt realități de la care nu trebuie să întoarcem privirea. Chiar dacă susținem Ucraina în această invazie, chiar dacă urmărim știrile la minut, trebuie să înțelegem că fața războiului e urâtă, indiferent de unghiul din care uiți la el. 

Războiul, pe lângă lupte și moarte, mai înseamnă și catastrofă umanitară. Acolo unde sunt oameni disperați, care încearcă să fugă ca să supraviețuiască este și mult haos, frică și, trebuie să recunoaștem, ură. În deznădejde și incertitudine, ne ținem de ai noștri și ținem cu ai noștri. 

Probabil, vă aduceți aminte de marea sperietoare pe care ne-au servit-o acum câțiva ani PSRM în campania electorală dusă împotriva actualei președinte, Maia Sandu - cei 30.000 de refugiați sirieni care urmau să ajungă în Moldova. Azi la noi în țară cifra refugiaților ucraineni a depășit-o dublu pe cea a ipoteticilor sirieni, iar dispoziția generală a populației este diametral opusă - ne implicăm, ajutăm, contribuim. Este un subiect pe care îl evităm - preferăm să îl înconjurăm și să nu-l atingem. Poate din frică că s-ar putea să descoperim că ajutorul nostru este, totuși, condiționat.

În multitudinea de știri despre fluxul de refugiați de la vama Palanca am citit că una dintre provocările neașteptate pentru cei de pe loc a fost să hrănească un grup de musulmani, care nu consumă carne de porc. Aș fi vrut să pot pune aici un emoji cu o față zâmbitoare. Numai ciocnindu-ne cu diversitatea, cu oameni de alte culori, culturi și religii, mușchiul toleranței noastre se va tonifica. 

Ne poate învăța ceva războiul? Mi-ar fi plăcut să scriu că ne poate învăța omenia, dar pentru început să ne învețe măcar să ne vedem dintr-o parte. Pace.