Rezoluția, inițiată de 94 de țări, susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei” și solicită încetarea imediată a folosirii forței și retragerea imediată, completă și necondiționată a tuturor forțelor militare ruse din Ucraina. Din cei 193 de membri ai ONU, 141 au votat pentru iar 5 au votat contra, Rusia fiind susținută de Coreea de Nord, Siria, Eritreea și Belarus.
O decizie istorică
Decizia Adunării Generale a ONU este într-adevăr una istorică din mai multe considerente. În primul rând, este pentru prima dată în ultimii 40 de ani când Consiliul de Securitate al ONU trimite dezbaterea unei crize în Adunarea Generală a organizației. Se întâmplă după ce Rusia și-a exercitat dreptul de veto în Consiliul de Securitate, lipsind organul de posibilitatea de a-și exercita atribuția de a menține păcii și securității la nivel internațional.
Totodată, este și a 11-a sesiune de urgență a acesteia în istoria de peste șapte decenii a ONU.
Totodată, coincidență sau nu, rezoluția este votată exact în ziua în care în urmă cu 30 de ani, R. Moldova era primită ca membră cu drepturi depline a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în timp ce la Dubăsari, începea războiul de pe Nistru.
Efecte strict politice
În linii generale, rezoluția ONU, nu are consecințe legale ci doar politice. Cu alte cuvinte, Adunarea Generală a organizației, nu are nici o competență care i-ar permite să asigure punerea în practică a acesteia, deși la inițierea și votarea ei au participarea state care sunt mari puteri în ziua de astăzi.
Documentul votat miercuri are doar efecte politice, reprezentând cel mult o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ce privește agresiunea rusească, putând fi folosit pentru a justifica intensificarea presiunile pe Moscova și Minsk.
Autor:
Ce poate face totuși ONU
Potrivit Cartei ONU, organizația ar putea, în mare parte, să depună eforturi majore pe cale diplomatică și în ceea ce ține de asistență umanitară. Astfel, rezoluția adoptată ar putea să îi permită secretarului general al ONU, Antonio Guterres să se implice mai activ în discuțiile privind încetarea focului sau crearea „coridoarelor verzi” pentru a asigura evacuarea civililor și răniților.
Totodată, în baza acestei rezoluții, țările membre ale ONU ar putea adopta mai multe sancțiuni contra Rusiei, iar Adunarea Generală ar urma să exercite un control format și transparent asupra acestora. O altă posibilitate ar fi crearea unei Comisii pentru a strânge dovezi despre crimele de război și alte încălcări ale legislației internaționale pe timp de război.
În această direcție un pas major a fost deja făcut din moment ce procurorul-șef al Curții Penale Internaționale de la Haga a expediat deja o echipă de procurori în Ucraina pentru a investiga aceste aspecte.
Ce spun precedentele istorice
Primul conflict care a necesitat intervenția ONU la scurt timp de la înființarea organizației a fost războiul arabo-israelian din 1948. Atunci au fost create celebrele „căști albastre”, rolul acestora fiind menținerea păcii în Orientul Mijlociu și monitorizarea armistițiului dintre Israel și vecinii săi arabi.
Precedentul stabilit atunci a dus la dezvoltarea statutului acestor trupe de menținere a păcii, care însă în linii mari a rămas la fel, adică forțe care nu se pot implica militar în vederea atenuării unei situații de conflict.
Un alt precedent de implicare a ONU în vederea încetării unui conflict este războiul din Coreea, care a avut loc între 1950 - 1953. Atunci când Consiliul de Securitate s-a întrunit și a permis intervenția trupelor ONU sub conducerea SUA în peninsulă, lucru posibil atunci din două motive: URSS nu a fost prezentă în cadrul ședinței iar China, nu era încă membră a ONU.
Astfel, la 27 iunie 1950, a fost adoptată Rezoluția Consiliului de Securitate a ONU nr. 83 prin care acțiunile armatei nord-coreene au fost catalogate drept „încălcare a păcii” iar membrii organizației au primit recomandarea de a interveni și a ajuta Corea de Sud în vederea „respingerii atacului și restaurării păcii în peninsula coreeană”. La data de 7 iulie 1950, a fost adoptată de către același organ al ONU, rezoluția nr. 84, care autorizat SUA să stabilească și să conducă forțele militare ale statelor membre ale organizației precum și să opereze sub egida ONU.
Partea tristă a acestor precedente este că nimic nu se poate face fără un vot unanim în Consiliul de Securitate, lucru care este împiedicat de Rusia, care deține statutul de membru permanent și are dreptul de veto, fapt ce împiedică realizarea oricăror acțiuni.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.