Irina Harea-Mardari
La doar 8 kilometri de capitală, într-o clădire cu două etaje de pe strada principală a orașului Ialoveni, câteva femei sorb cu poftă din niște cești străvezii pline ochi cu cafea aburindă. Îmbrățișează ceștile cu mâinile tremurânde, și, periodic, își feresc privirile în care joacă lacrimi. Au ochii obosiți, părul strâns și emană un fel de deznădejde combinată cu un strop de speranță. Au ajuns la Ialoveni după ce Odesa, orașul care până mai ieri însemna pentru ele „acasă”, s-a transformat în doar câteva ore într-un loc rupt parcă dintr-o scenă de film horror, creat de un regizor cu porniri extremiste.
Vis-a-vis, separată de grup, Ecaterina, o femeie trecută de prima tinerețe, cu telefonul în mână și căștile în urechi încearcă să ia legătura cu o prietenă din Grecia. Ar fi plecat într-acolo chiar azi, dar a pierdut autocarul, așa că va fi nevoită să rămână la Ialoveni încă o săptămână. M-am apropiat și am întrebat-o, într-o rusă stâlcită, dacă ar vrea să discutăm puțin.
M-a privit, ușor absentă, și-a scos o cască și cu o voce răgușită mi-a spus că putem să vorbim despre orice mă interesează. M-am așezat lângă ea și am întrebat-o cum se simte. Mi-a zis că e obosită și că încă resimte frigul pe care l-a adunat cu o noapte înainte când a parcurs 10 km pe jos pentru a ajunge la vamă. Deși pare să conștientizeze situația grea în care s-a pomenit, este calmă și chiar optimistă.
„Nu m-am așteptat că voi ajunge și cineva mă va urca în microbuz, apoi mă va aduce într-un loc unde e cald, pot să mănânc, să mă spăl și să dorm” adaugă ea forțându-și vocea aproape inexistentă.
La fel ca Ecaterina, în centrul pentru refugiați de la Ialoveni au sosit încă 17 persoane- femei, bebeluși, copii și adolescenți.
Îndrumate de Tatiana Colîcev, ofițer la Armata Salvării, femeile și-au găsit culcuș pe niște saltele aranjate simetric într-o sală de la etajul doi. Chiar dacă au părăsit subit paturile lor calde de acasă, spun că sunt mulțumite de condițiile în care stau acum, mai ales că în jur e liniște, nu se aud sirene, nici explozii și nici țipete de copii speriați.
Realitate care le-a fost dat s-o trăiască în ultimele zile le-a marcat. Tatiana Colîcev spune că, pe lângă hrană și un loc de adăpost, refugiații au nevoie să simtă că sunt ascultați, înțeleși și susținuți.
Oamenii vin aici cu lacrimi în ochi, sunt stresați, copiii uneori strigă și nu vor nimic. Noi îi îmbrățișăm, îi ascultăm, îi lăsăm să-și spună istoria. Când auzi așa istorii tot ce vrei este să-i ajuți.
Tatiana Colîcev, ofițer al Armatei Salvării
Mobilizarea fără precedent a moldovenilor i-a emoționat și pe cei refugiați dar și pe cei care se ocupă de strângerea acestor fonduri. Donațiile moldovenilor nu se rezumă doar la produse alimentare și de igienă. Misiunea celor care primesc refugiații în casele lor ține și de asigurarea confortului lui emoțional.
Încercăm să-i ajutăm supunându-le unde pot să meargă, unde pot să sune, la ce gară pot să găsească autobuz, cum putem să-i ajutăm noi .
Tatiana Colîcev, ofițer al Armatei Salvării
Totuși, numărul de locuri pentru cazarea refugiaților este limitat.
AGORA precizează că doar în ultimele 12 ore, potrivit raportului din dimineața zilei de joi, hotarul moldo-ucrainean a fost traversat de 18.077 de persoane.Mai exact, circa 12 mii de traversări sunt pe sens de intrare și alte 6.078 de treceri - la ieșire din țară.
Menționăm cu referire la indicii prezentați de ONU că se estimează că circa 160.000 de persoane din Ucraina care încearcă să fugă din calea războiului, au migrat pe teritoriul propriei țări, dintr-o regiune în alta. UE crede că această cifră ar putea urca la șapte milioane și că 18 milioane de ucraineni vor fi afectați de război.
Vezi și aceste știri
Fluxul de refugiați: 136.386 de ucraineni intrați în Moldova în opt zile de război. 61,5 mii au rămas în țara noastră
Elevii din două școli din Chișinău trec pe online. Instituțiile, transformate în centre de plasament pentru refugiați
