Criza refugiaților din Ucraina, cea mai mare criză umanitară din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial

Criza refugiaților din Ucraina, cea mai mare criză umanitară din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial

Criza refugiaților din Ucraina este cea mai mare criză umanitară din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent, susține Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filipo Grandi. Afirmația acetsuia a fost făcută în contextul în care în ultimele 10 zile, peste 1,5 milioane de ucraineni au devenit refugiați, fugind din calea războiului, scrie The Guardian.

„Peste 1,5 milioane de refugiați din Ucraina și-au părăsit țara și au plecat în țările vecine în ultimele 10 zile – este criza refugiaților cu cea mai mare creștere din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial”, a scris oficialul ONU, aflat în Polonia.

Publicitate

More than 1.5 million refugees from Ukraine have crossed into neighbouring countries in 10 days — the fastest growing refugee crisis in Europe since World War II.— Filippo Grandi (@FilippoGrandi) March 6, 2022

Autor:

Potrivit datelor autorităților poloneze, numărul record de refugiați care au trecut granița se ridică la 129.000 de persoane doar duminică, 6 martie, ceea ce face ca numărul celor care au intrat în Polonia să ajungă la 922.400, de la începutul războiului.

Comunitatea ucraineană din Polonia a ajuns astfel la un număr de 1,5 milioane de persoane, ceea ce face ca țara să devină un punct de destinație major pentru refugiați, deși ucrainenii aleg să treacă în Slovacia, Ungaria, România sau Republica Moldova.

Oficialii susțin că deși mulți dintre refugiați au prieteni și locuri unde ar putea să meargă și să fie primiți, numărul acestora este tot mai mare și pune o presiune imensă pe guverne, care trebuie să furnizeze ajutoare umanitare.

„Sincer, aceste guverne s-au descurcat foarte bine în răspunsul lor inițial. Au fost bine pregătiți. Dar dacă cifrele continuă să crească, va fi o problemă”, a menționat Grandi.

Potrivit ultimelor date, România a primit 227.446 ucrainei, dintre care 31.628 au intrat în țară sâmbătă. Alți 163.000 au intrat în Ungaria începând cu 24 februarie.

În Republica Moldova, potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, în jur de 230.000 de persoane originare din Ucraina au traversat frontiera de stat, dintre care 120.000 au ales să rămână în țară. Anunțul a fost făcut în cadrul întrevederii cu secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal