
Peste 2.000 de persoane, reținute în urma protestelor anti-război din Rusia care au loc duminică
Peste 2.000 de persoane au fost reținute în urma protestelor anti-război din Rusia, anunță organizația OVD-Info. Protestele au loc în 44 de orașe din Rusia, în special în Moscova și Sankt-Petersburg, acestea fiind reprimate dur de forțele de ordine, scrie Reuters și Meduza.
・
Potrivit monitorului OVD-Info, peste 2.000 persoane au fost reținute până la această oră, pentru că au participat la manifestațiile anti-război. Pe internet apar tot mai multe imagini în care forțele de ordine ruse reprimă dur încercările de a manifesta.
Cei mai mulți arestați se înregistrează la Moscova (500 persoane), Novosibirsk (279), St. Petersburg (267), Ecaterinburg (206).
„Asistăm la cenzură militară”, a declarat pentru Reuters, Maria Kuznețova, purtătoarea de cuvânt a OVD-Info.
„Astăzi asistăm la proteste destul de mari chiar și în orașele din Siberia, acolo unde vezi destul de rar un astfel de număr de arestări”, a adăugat aceasta.
Încă de sâmbătă în mediul online rusesc apăruseră tot mai multe anunțuri care îndemnau cetățenii să iasă la „un mare miting” în ziua de duminică. Aceste mesaje au atras atenția Ministerul rus de Interne care a avertizat că orice îcnercare de a organiza proteste neautorizate va fi împiedicată, iar organizatorii vor fi trași la răspundere.
De cealaltă parte, agenția rusă de știri, RIA Novosti a publicat imagini cu marșuri de susținere a războiului din Ucraina, participanții afișând marcajele „Z” și „V”, folosite de forțele ruse pe unitățile de tehnică militară din Ucraina.
Totodată, la Moscova, o mașină a poliției care transporta protestatari reținuți a fost implicată într-un accident rutier.