
Vor fi organizate curse charter pentru refugiații ucraineni care vor să migreze spre o altă țară
Mai multe curse aeriene neregulate vor fi organizate pentru refugiații ucraineni care au intrat în Republica Moldova din Ucraina și intenționează să migreze spre o altă țară. Responsabilă de proces este Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC).
・
„Refugiații care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina şi intenționează să migreze spre o altă țară, au posibilitatea să se înregistreze prin completarea Formularului on-line accesând pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile - www.caa.md/repatriere”, a comunicat ministrul Infrastructurii Andrei Spînu.
De asemenea, înregistrarea solicitanților poate fi făcută prin telefon, la numerele: 022 823 500 și 022 823 587. Apelurile vor fi disponibile începând de luni 7 martie, între orele 08:00 – 18:00.
Solicitările vor fi prelucrate într-o bază de date, care va furniza informații în timp real despre probabilitatea operării în cel mai scurt timp a zborului de evacuare.
La etapa când pe o destinație se va atesta cel puțin 150 persoane, Autoritatea Aeronautică Civilă va demara concursul de selectare a companiei aeriene care va executa zborul de evacuare, conform Regulamentului aprobat.
Anunțul concursului pentru selectarea operatorului aerian care va opera cursa, va fi publicat pe pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile. Câștigătorul va fi desemnat în baza celui mai mic preț oferit per fotoliu (cu toate taxele incluse).
Operatorul aerian desemnat va avea la dispoziție 48 de ore pentru a informa toți solicitanții de executarea zborului de evacuare pe destinația respectivă, comercializarea biletelor și transportarea lor.
Menționăm că cursele aeriene sunt comerciale, costurile fiind acoperite de solicitanți, iar pasagerii trebuie să dețină actele de călătorie valabile pentru țara de destinație.