Moldoveanul Emil Caras, secundul lui Lucescu la Dinamo Kiev, cu o parte din rudele fotbaliștilor, refugiați la Iași: „ să ajungi să bombardezi oameni?”

Moldoveanul Emil Caras, secundul lui Lucescu la Dinamo Kiev, cu o parte din rudele fotbaliștilor, refugiați la Iași: „ să ajungi să bombardezi oameni?”

Moldoveanul Emil Caras, secundul lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev, a ajuns cu o parte din cei din anturajul echipei de fotbal și rude ale  fotbaliștilor ucraineni, la motelul Bucium din Iași. Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Caras povestește despre primele zile de război pe care le-a prins în Ucraina. Acesta spune că se teme să discute des cu jucătorii și refuză să dezvăluie locurile în care au ajuns fotbaliștii lui Dinamo.  

„E o situație dificilă pentru noi toți, e ceva urât. Au plecat familiile jucătorilor, copii, soții, părinți și au venit în România cu ajutorul tuturor, mai ales cu ajutorul lui Mister Lucescu. Sâmbătă ne-a vizitat și primarul din Iași. Cu toții sperăm ca situația să fie rezolvată, fiindcă problemele mari nu sunt aici, ci în Ucraina”, spune Emil Caras.

Acesta spune că ultimul cantonament al echipei a fost în Antalya, dar nu s-au gândit să rămână în Turcia așa cum tensiuni în Ucraina au fost în tot timpul, dar nimeni nu și-a închipuit că va fi război.

Publicitate

„N-a crezut nimeni că ar putea exista în secolul 21 un asemenea atac barbar. Aveau tensiunile lor politice, apoi rușii au început să bombardeze bazele militare ucrainene. Dar să ajungi să bombardezi oameni? Harkov, Cernigov sunt orașe distruse. E o catastrofă umanitară și ecologică! Sunt în pericol centrale nucleare, rușii folosesc armament împotriva civililor ucraineni”, spune moldoveanul.

Emil Caras spune că familiile jucătorilor de la Dinamo acum se află în Iași. Au decis să se oprească în acest oraș, deși țineau calea spre București. Totul din cauza drumului prea obositor.

„Prietenii noștri continuă să aducă refugiați din Ucraina. La București a plecat căpitanul nostru Sidorciuk. El are trei copii și soția e însărcinată cu al patrulea”, spune Caras.

Întrebat despre locul aflării fotbaliștilor ucraineni, Caras spune că cunoaște unde aceștia s-ar afla, dar că din motive de securitate evită să dea detalii.

„Viitorul nostru depinde de ceea ce se petrece acum în Ucraina. E păcat de viețile omenești și e păcat de infrastructura țării. Ucraina e deja distrusă pe jumătate. E de necrezut comportamentul populației ruse, care nu poate sau nu vrea să priceapă ceea ce se petrece în Ucraina”, spune Caras.

Emil Caras își amintește de primele zile de război când încă era în Ucraina.

„Cât eram acolo nu a fost bombardat orașul, dar auzeam avioane, elicoptere, rachete care zburau pe deasupra noastră. Era un sentiment de nesiguranță, o amenințare. Rușii au zis că rachetele vor merge la puncte exacte, în baze militare. Totuși, cum să te mai simți în siguranță când vezi că mor civili, oameni nevinovați?”, a spus Caras.

Moldoveanul s-a arătat îngrijorat și de situația din Moldova spunând că lucrurile ar fi incerte.

Cât despre situația de la echipa Dinamo, Caras a menționat că pe timp de război deciziile se iau de la o zi la alta.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal