„Vrem ARTĂ, nu RĂZBOI”. Vezi ce spectacole se joacă în această săptămână, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

„Vrem ARTĂ, nu RĂZBOI”. Vezi ce spectacole se joacă în această săptămână, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Săptămâna aceasta la Teatrul Național „Mihai Eminescu” se joacă cinci spectacole inedite.

Storcătorul de fructe

9 martie, ora 18:30, Sala Studio

Publicitate

Un apartament în care cei apropiaţi locuiesc împreună: bunicul, bunica, mama, tatăl, fiica, ginerele, socrii, un bebeluș. Spectacol despre comunicare sau lipsa desăvârșită a acesteia.

„Storcătorul de fructe” reprezintă o privire dintr-o parte la majoritatea familiilor din societatea modernă. Acţiunea piesei are loc într-un apartament în care cei apropiaţi locuiesc împreună: bunicul, bunica, mama, tatăl, fiica, ginerele, socrii, un bebeluș. E o piesă despre comunicare. Mai bine zis, despre faptul că poţi vorbi, dar fără să comunici. În această piesă toţi vorbesc, dar niciunul nu-l înţelege pe celălalt. Fiecare are dreptate, dar nu există armonie. Vinovaţii sunt ceilalţi. De fapt, e o piesă despre criza comunicării între cei mai apropiaţi oameni.

Bilete spectacol - tnme.md/spectacole/storcatorul-de-fructe/

Cântec de leagăn

10 martie, ora 18:00, Sala Mare

„Cântec de leagăn…” – o dramă a oamenilor de la sat, care îşi duc cu greu povara vieţii. Teofil Augustinovici, directorul şcolii din sat este, practic, cea de încredere persoană a satului, fără de care nu se petrece absolut nimic. Spectacolul este condimentat cu efecte comice. Limbajul şi comportamentul eroilor aminteşte de perioada anilor 80-90, perioada „Marii Restructurări Sovietice”. Acest spectacol ne îndeamnă să ţinem la focul din vatră, la casa părintească.

Bilete spectacol - tnme.md/spectacole/cantec-de-leagan

Casa Mare

11 martie, ora 18:00, Sala Mare

Vasiluța slujește pe altarul Casei Mari, pe care o construiește demult, ca panaceu al tuturor frământărilor sale. Aici pe scena vieții sale intră Păvălache și odată cu el și gura lumii, riscând să-i năruiască Vasiluței și templul și viața.

Bilete spectacol - tnme.md/spectacole/casa-mare

Steaua fără nume

12 martie, ora 18:00, Sala Mare

Într-un orășel șters, de provincie, Profesorul Miroiu își împarte viața între cărți și stele. În așteptarea unei rarități editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocnește, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.

Bilete spectacol - tnme.md/spectacole/steaua-fara-nume

Hamlet în sos picant

11 martie, ora 18:00, Sala Mare

Castelul Elsinore, dar nu în sala tronului, în bucătăria regală unde masterchef-ul Froggy drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere; ba chiar, pentru mai mult efect, din gelozie și amor rănit, îmbracă armura bătrânului Hamlet. În bucătărie sfârâie purcelușii de lapte, se fezandează mistrețul în putină de stejar, se coace la foc domol budinca de porumbel a la Pericle, se perpelește Limba de vacă marinată a la Tutankhamon. Bucătăria ajunge câmp de bătălie - ce-i drept, în sânge e doar friptura… restul e picanterie.

Bilete spectacol - tnme.md/spectacole/hamlet-in-sos-picant/

...

...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal