Organizațiile internaționale ar putea suporta cheltuielile pentru gestionarea crizei umanitare din R. Moldova

Organizațiile internaționale ar putea suporta cheltuielile pentru gestionarea crizei umanitare din R. Moldova

Mai multe organizații internaționale ar putea suporta cheltuielile pentru gestionarea crizei umanitare în R. Moldova. Despre aceasta a anunțat prim-ministra Natalia Gavrilița, într-o conferință de presă, organizată după ședința Guvernului. 

„Vom începe transferul anumitor cheltuieli către partenerii externi care au resurse pentru a ne ajuta să gestionăm criza. Resursele vin cu o anumită întârziere pentru că este nevoie de organizare. Discutăm cum să facem tranziția, pentru a nu deraia de la procesele întemeiate deja de Guvern”, a declarat șefa Cabinetului de miniștri. 

Natalia Gavrilița a precizat că printre primele acțiuni va fi preluarea costurilor pentru gestionarea depozitului unic de către Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați și partenerii implicați. Procesul de tranziție a cheltuielilor va fi efectuat de Centrul Unic de Comandă în comun cu partenerii externi. 

„Nu vă pot da o dată exactă. Fiecare proces trebuie evaluat și transmis, în funcție de partenerul extern care este gata să-l preia”, a menționat prim-ministra. 

Menționăm că autoritățile R. Moldova organizează mai multe curse, atât terestre, cu trenul cât și cu avionul pentru a transporta cetățenii ucraineni. Potrivit secretarului general al Guvernului, Dumitru Udrea, doar pe parcursul zilei de ieri au fost efectuate 47 de curse care au pornit de la Palanca spre Huși și Iași, și  din Cahul, Giurgiulești spre Chișinău.  

Potrivit unui raport al ONU, viața a sutelor de mii de oameni din Ucraina este pusă în pericol, după ce militarii ruși au încercuit mai multe orașe din țara vecină. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Refugiații din Ucraina, în cifre: Cât numărul locuitorilor din raionului Ungheni sau fiecare a 25-a persoană din Republica Moldova (INFOGRAFIC)

Refugiații din Ucraina, în cifre: Cât numărul locuitorilor din raionului Ungheni sau fiecare a 25-a persoană din Republica Moldova (INFOGRAFIC)

Se duc sau nu se duc? Pentagonul respinge planul Poloniei privind preluarea MiG-urilor pentru livrarea acestora în Ucraina

Se duc sau nu se duc? Pentagonul respinge planul Poloniei privind preluarea MiG-urilor pentru livrarea acestora în Ucraina

ONU: Sute de mii de oameni din Ucraina au rămas fără alimente, apă și medicamente din cauza răboiului

ONU: Sute de mii de oameni din Ucraina au rămas fără alimente, apă și medicamente din cauza răboiului

Advertoriale
Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalista de la Rossia 24, care a realizat un interviu cu Igor Dodon, nu a solicitat acreditare pentru activitate pe teritoriul R. Moldova. Reacția SIS
  • 2
    Urmărirea penală în dosarul „Energocom” - finalizată. Dodon, învinuit că a depășit atribuțiile de serviciu în interesul unor persoane din anturajul lui Plahotniuc
  • 3
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
  • 4
    Recomandările Primăriei Chișinău, în caz de un eventual pericol nuclear
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.