Vladimir Putin a fost contrazis de Ministerul Apărării. La 8 martie, președintele rus a declarat că în Ucraina nu au fost trimiși militari în termen. O zi mai târziu, purtătorul de cuvânt al Ministerul a declarat că s-au identificat cazuri în care soldați în termen au fost înrolați pentru acțiuni în cadrul „operațiuni militare”.
„În operațiunea militară specială nu participă militari în termen”, a spus Putin.
O zi mai târziu, Ministerul Apărării a contrazis afirmația lui Putin.
„Din păcate, au fost descoperite mai multe fapte privind prezența recruților în unitățile Forțelor Armate Ruse care participă la o operațiune militară specială pe teritoriul Ucrainei. Aproape toți astfel de militari au fost deja retrași pe teritoriul Rusiei”, a anunțat oficial Ministerul Apărării.
Reprezentanții ministerului au declarat că au emis un ordin prin care toți militarii în termen din Ucraina au fost rechemați în Rusia.
Un video care contrapune declarațiile a fost publicat pe un canal de telegram din Ucraina.
Azi, Vladimir Putin a ordonat ca Procuratura Militară Principală din Rusia să efectueze o evaluare juridică a acțiunilor și pedepsei funcționarilor responsabili pentru nerespectarea acestei instrucțiuni.
Vezi și aceste știri

150 de jurnaliști au părăsit Rusia de la începutul războiului din Ucraina

Câți militari ruși au decedat în războiul din Ucraina într-o săptămână? Cifre diferite anunțate de cele două părți
