Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar în valoare de 100 de milioane de euro a fost ratificat de Parlament. De asemenea, a fost votat în a doua lectură proiectul care va permite ca Republica Moldova să facă schimb de informații cu statele membre OECD.
Primul proiect de ratificare a fost votat în două lecturi de către 63 de deputați.
Ajutorul financiar este nerambursabil și va fi utilizat pentru implementarea proiectelor care să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. În special, sunt vizate domeniile: energetic, transport, mediu, infrastructură, micul business, independența mass-media, reforma administrației publice, sănătate, cultură, turism. Preponderent, fondurile vor fi canalizate în regiuni – în sate, astfel ca banii să aducă beneficii directe fiecărui cetățean.
Mijloacele vor fi oferite pe parcursul a unei perioade de șapte ani. Totodată, în vederea asigurării absorbției complete de către Republica Moldova a fondurilor puse la dispoziție de către Guvernul României, implementarea acestuia poate fi prelungită pentru o perioadă de până la trei ani.
Al doilea proiect de ratificare a fost votat de 64 de deputați. Scopul acestuia este de a identifica persoanele fizice sau entitățile din Moldova care se eschivează de la declararea veniturilor și plata impozitelor, prin transferul banilor în conturile din străinătate.
Urmează a fi perfectată o listă a statelor cu care va fi realizat în mod automat schimbul respectiv de informații. Până în prezent, la Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare au aderat 114 state.
Schimbul va cuprinde informații pentru identificarea persoanei (nume, adresă, cod fiscal), informații referitoare la numărul contului, numele și numărul de identificare (dacă există) al instituției financiare raportoare, informații despre soldul sau valoarea contului, etc.
Amintim că, la 11 februarie curent, a avut loc o ședință comună a Guvernului R. Moldova și Guvernului României. În cadrul acesteia au fost semnate 13 acorduri.