Atunci, Sergiu Litvinenco a menționat că furnizarea serviciilor media audiovizuale liniare doar de societățile comerciale instituie un tratament discriminatoriu față de organizațiile necomerciale, iar orice tratament diferențiat trebuie justificat în mod obiectiv și rezonabil.
Potrivit Codului serviciilor media audiovizuale, licența de emisie este actul permisiv prin care furnizorului de servicii media i se acordă dreptul de a difuza un serviciu media audiovizual liniar. În baza Codului audiovizualului, abrogat la 1 ianuarie 2019, societăților le-au fost eliberate licențe de emisie pentru serviciile media audiovizuale.
În consecință, societățile necomerciale care dețin licență de emisie și care nu au calitatea de furnizori privați de servicii media sunt private de dreptul de a-și prelungi valabilitatea acesteia în conformitate cu Codul serviciilor media audiovizuale. Litvinenco a remarcat că licența de emisie constituie un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.
Prin urmare, acesta a conchis că prevederile contestate instituie pentru societățile necomerciale interdicția de a funcționa în calitate de furnizori privați de servicii media și, respectiv, de a le fi prelungită valabilitatea licenței de emisie pentru serviciile media audiovizuale, iar acest fapt afectează dreptul de proprietate al societăților necomerciale.
După ce a analizat sesizarea, Curtea a reținut că tratamentul diferențiat între o societate comercială și o organizație necomercială în privința posibilității de a presta servicii media audiovizuale este lipsit de un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin. (2) din Constituție.
Având în vedere această concluzie, Curtea nu a trecut la următoarea etapă a testului, deoarece tratamentul diferențiat nu a fost justificat în mod obiectiv și rezonabil.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.