Pe 24 februarie, în discursul care anunța războiul din Ucraina, Vladimir Putin declara că orice încercare a altor state de a interveni va aduce cu sine „consecințe nemaivăzute”. 

Temerile privind riscul unui război nuclear au crescut și mai mult pe 27 februarie, când președintele rus a ordonat ca forțele nucleare ale Rusiei să intre în stare de alertă și să adopte un nivel mai ridicat de pregătire. În ce cazuri Rusia ar fi gata să utilizeze acest arsenal?

Potrivit unei ordin semnat de Vladimir Putin în 2020, „Federația Rusă își rezervă dreptul de a utiliza arme nucleare ca răspuns la utilizarea armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă împotriva sa sau a aliaților săi, precum și în cazul unei agresiuni împotriva Federației Ruse cu ajutorul armelor convenționale, în cazul în care însăși existența statului este amenințată”. Decizia de a utiliza armele nucleare este luată de președintele Federației Ruse.

Potrivit aceluiași decret, șeful statului poate, dacă este necesar, să informeze conducerea militară și politică a altor state sau organizații internaționale cu privire la disponibilitatea Federației Ruse de a utiliza arme nucleare sau cu privire la decizia de a le pune în funcțiune. 

Acum patru ani, Vladimir Putin declara, în timpul, unei conferințe de presă că Rusia va porni arsenalul nuclear doar dacă va fi atacată.

„Bineînțeles că este o catastrofă globală, dar noi nu putem fi inițiatorii acestei catastrofe, fiindcă noi nu avem lovitura preventivă. În această situație, noi așteptăm că în raport cu noi va fi utilizată arma nucleară. Noi nimic nu facem. Dar atunci, agresorul trebuie să știe că răspunsul va fi iminent, că el va fi distrus. Noi suntem victima agresiunii. Ca mucenicii, vom nimeri în rai, iar ei pur și simplu vor muri. În concepția noastră de utilizare a armelor nucleare nu există lovitura preventivă. Concepția noastră este: răspuns la o lovitură. Ceea ce înseamnă că noi suntem gata și vom folosi arma nucleară doar atunci când vom fi convinși de faptul că potențialul agresor efectuează o lovitură asupra Rusiei, asupra teritoriului nostru”, a declarat Vladimir Putin. 

Rușii dețin o „triadă strategică”, care cuprinde componente terestre, maritime și aeriene, care au fost modernizate în mod semnificativ de la începutul anilor 2000. Acestea au opțiuni de lovire gradate, adică putere mică, medie și mare. 

La fel ca americanii, rușii sunt singurii care dețin întreaga gamă de arme nucleare strategice. Deși nouă țări au arme nucleare, 90% din arsenalul mondial aparține anume Rusiei și Statelor Unite ale Americii, potrivit datelor Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm. În plus, Rusia dispune de Satan 2, o rachetă nucleară capabilă să distrugă o întreagă țară de circa 500 de mii de km2, iar autonomia sa ar putea ajunge la un zbor pe o distanță de 10.000 de kilometri. 

Valiza nucleară a Federației Ruse

„Valiza nucleară” a președintelui rus este un terminal portabil al sistemului de control automatizat pentru forțele nucleare strategice. 

URSS a decis să creeze un asemenea sistem încă de la sfârșitul anilor 1970. Până atunci, comandantul-șef putea lua o decizie privind utilizarea arsenalului nuclear doar atunci când se afla într-un post de comandă. Exploatarea pilot a valizei a început în 1983. 

Sistemul a fost pus în funcțiune în 1983, iar Konstantin Chernenko a fost primul lider al Uniunii Sovietice care a fost însoțit de ofițeri cu o valiză nucleară în 1984. Aceasta a fost transmisă din mână în mână lui Mihail Gorbaciov, Boris Elțîn, Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, iar, de 20 de ani, Vladimir Putin o are din nou la dispoziție. 

De fapt, valize nucleare sunt mai multe. Acestea sunt deținute concomitent de președintele rus, ministrul Apărării și de șeful Statului Major. Cheia de la valiză este păstrată de către ofițerul de exploatare. Sistemul va fi activat numai dacă se primesc confirmări codate de la două terminale. 

Valiza este întotdeauna cu președintele rus, oriunde s-ar afla acesta. Cel puțin asta declara încă acum un an purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov. 

„Toate mijloacele de comunicare necesare, inclusiv cele strategice, se află cu președintele în orice moment, oriunde s-ar afla, fie pe teritoriul Federației Ruse, fie în orice țară din lume”, a declarat Peskov. Același lucru, a spus el, este valabil și pentru ministrul Apărării, Serghei Șoigu. 

Servieta neagră are o grosime de aproximativ 10 cm și o greutate de 10 kg. În spatele președintelui, servieta este purtată de ofițeri numiți „operatori”. Conform instrucțiunilor, operatorul este obligat să se afle în imediata apropiere a proprietarului valizei.

La fel ca președintele rus, cel american deține, de asemenea, o servietă ce poate autoriza un atac nuclear în timp ce șeful statului se află departe de centrele de comandă fixe. 

Președintele american este și el întotdeauna însoțit de un asistent militar care transportă servieta ce conține codurile de lansare a armelor nucleare. 

Butonul roșu care există și nu prea

Butoane roșii există în servieta nucleară, însă acestea nu sunt capabile să pornească în mod automat întreg sistemul. De fapt, nu există niciun buton nuclear. Potrivit experților, întreg dispozitivul este un fel de telefon, al cărui semnal nu poate fi bruiat sau blocat. 

În cazul în care stațiile și sistemele avertizează cu privire la lansarea unei rachete balistice spre Federația Rusă, datele sunt transmise la postul de comandă central al armatei, unde ofițerii superiori sunt la datorie 24 de ore din 24. Informațiile primite despre un atac sunt verificate prin alte canale și transmise către valizele nucleare. Doar deținătorii acestora pot decide asupra unui atac nuclear. Un buton care ar anula decizia nu există. 

Potrivit lui Alexandr Alesin, expert în apărare, atunci când datele privind un eventual atac sunt confirmate de sistemele de supraveghere electronică și de radar, comandantul-șef va primi o propunere de lansare a rachetelor de ripostă. El ia această decizie împreună cu șeful Statului Major General al Federației Ruse, care este a doua persoană care poate influența această decizie. Prin intermediul valizei nucleare, acestea vor fi transmise.

Rusia are, de asemenea, sistemul Perimetru, care poate fi declanșat automat dacă președintele este în incapacitate de a lua decizii. Acest sistem, numit și „Mâna Moartă” sau „Mâna din Sicriu”, poate lansa automat rachete de comandă de semnal care vor activa întregul potențial nuclear al Federației Ruse.

Ce va face Putin?

După aluziile lui Vladimir Putin, experții în apărare, dar și politicienii s-au împărțit în două tabere: dacă unii declară că, pentru a-și atinge scopurile, Vladimir Putin ar fi gata să utilizeze armele nucleare, alți analiști cred că declarațiile liderului de la Kremlin sunt un bluf al cărui scop este intimidarea Statelor Unite ale Americii și a NATO. 

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că decizia președintelui rus Vladimir Putin de a pune forțele de descurajare nucleară ale națiunii sale în stare de alertă sporită face parte dintr-un model de fabricare a unor amenințări care nu există.

Unii experți însă cred că pericolele sunt reale. 

„Există o posibilitate reală ca Putin să apeleze la arme nucleare dacă va continua să înregistreze eșecuri militare și va vedea că situația diplomatică și politică se prăbușește”, a declarat Caitlin Talmadge, expert în politică nucleară la Universitatea Georgetown. 

„Eu mă tem că el ar putea utiliza armele nucleare împotriva țărilor care ajută Ucraina, inclusiv țările NATO, mai ales. Mă tem că ar putea să se răzbune pe Polonia pentru că aceasta ajută Ucraina. Ulterior, ar începe războiul cu NATO și atunci subiectul închiderii spațiului aerian va fi soluționat în mod automat”a declarat într-un interviu jurnalistul de investigație Christo Grozev. 

De notat că aceleași aluzii nucleare au fost utilizate și în 2014, în timpul invaziei și anexării Crimeei. Atunci, Vladimir Putin a folosit aceleași instrumente de semnalizare nucleară pentru a spune lumii să nu se implice, notează experții internaționali din apărare. 

Un referendum organizat la 27 februarie în Belarus a aprobat o nouă constituție care pune capăt statutului de țară neutră și ne-nucleară al țării. Potrivit Comisiei Electorale Centrale din Belarus, 65,2% dintre participanți au votat în favoarea modificării constituționale. Noua constituție ar putea permite Rusiei să desfășoare arme nucleare (dacă dorește) pe teritoriul belarus, pentru prima dată de când țara a renunțat la ele în 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice.

În ultimele săptămâni, clasa politică din Ucraina a dat de înțeles că regretă faptul că țara nu a putut să dezvolte potențialul său nuclear. Mai mult, Svitlana Zalishchuk, consilieră de politică externă a vicepremierului ucrainean, a declarat că Federația Rusă nu ar fi invadat Ucraina dacă aceasta ar fi deținut arme nucleare. În mod similar, Iuri Kostenko, principalul negociator ucrainean al memorandumului de la Budapesta din 1994, care a dus la aderarea Ucrainei la TNP ca stat fără arme nucleare, susține că a fost „o greșeală teribilă” renunțarea la armele nucleare la sfârșitul Războiului Rece.

Totodată, declarațiile lui Vladimir Putin au făcut mai multe țări să pledeze  pentru o dezarmare nucleară ambițioasă. Declarația comună din 1 martie 2022 a Irlandei, Austriei, Chile, Columbiei, Costa Rica, Ecuadorului, Guatemalei, Hondurasului, Liechtensteinului, Maltei, Mexicului, Noii Zeelande și Uruguayului „îndeamnă la un angajament reînnoit din partea tuturor statelor înarmate nuclear pentru a permite progrese concrete în ceea ce privește dezarmarea nucleară”. 

Când omenirea a evitat un război nuclear

În timpul Războiului Rece, în 1983, întreaga lume a fost pe punctul unei catastrofe nucleare, care, din fericire, a fost evitată. De vină au fost razele de soare, pe care radarul de avertizare nucleară al Uniunii Sovietice le-a raportat drept rachete balistice intercontinentale ce zburau din Statele Unite.

Aceste avertismente au fost suspectate ca fiind alarme false de către Stanislav Petrov, un ofițer al Forțelor de Apărare Aeriană sovietice aflat la datorie la centrul de comandă al sistemului de avertizare timpurie. Acesta a decis să nu transmită informațiile mai departe, încălcând toate regulile.

Decizia este considerată ca fiind cea care a împiedicat un atac nuclear împotriva Statelor Unite și a aliaților săi din NATO, care ar fi dus probabil la o escaladare până la un război nuclear la scară largă. Ancheta asupra sistemului de avertizare prin satelit a stabilit ulterior că, într-adevăr, sistemul a funcționat defectuos, iar ceea ce s-a crezut că ar fi fost rachete erau de fapt o reflecția a razelor de soare. 

Cel puțin 18 astfel de incidente au fost în istorie. Cel mai recent a avut loc în 1995. Atunci, președintele rus Boris Elțîn a devenit primul lider care a activat cheile nucleare din servieta neagră, după ce sistemele radar rusești au detectat lansarea a ceea ce s-a stabilit ulterior că era o rachetă de cercetare norvegiană Black Brant XII, folosită pentru a studia aurora boreală.

Submarinele rusești au fost puse în alertă pentru a se pregăti pentru un posibil atac. Când a devenit clar că racheta nu reprezenta o amenințare pentru Rusia și nu făcea parte dintr-un atac mai mare, alarma a fost anulată. De fapt, Rusia a fost una dintre țările care au fost informate anterior despre lansarea rachetei de cercetare, însă, cu toate acestea, informația nu a ajuns la operatorii ruși.

O criză care a rămas în istorie a fost și cea din octombrie 1962, când liderii SUA și ai Uniunii Sovietice s-au angajat într-o confruntare politică și militară tensionată, care a durat 13 zile, în octombrie 1962, din cauza instalării de rachete sovietice înarmate nuclear în Cuba, la doar 90 de mile de coastele americane. Într-un discurs televizat din 22 octombrie 1962, președintele John F. Kennedy i-a informat pe americani despre prezența rachetelor, a explicat decizia sa de a decreta o blocadă navală în jurul Cubei și a precizat clar că SUA era pregătită să folosească forța militară dacă era necesar pentru a neutraliza această amenințare percepută la adresa securității naționale.

În urma acestei vești, mulți oameni s-au temut că lumea se află în pragul unui război nuclear. Cu toate acestea, dezastrul a fost evitat atunci când SUA au acceptat oferta liderului sovietic Nikita Hrușciov de a îndepărta rachetele cubaneze în schimbul promisiunii SUA de a nu invada Cuba. De asemenea, Kennedy a fost de acord în secret să îndepărteze rachetele americane din Turcia.

Peste 13.000 de bombe nucleare

Disuasiunea nucleară presupune că posesia de arme nucleare de către un stat provoacă teamă celorlalți și, prin urmare, garantează securitatea și protecția acestuia împotriva atacurilor agresorilor. Însă o consecință negativă a descurajării nucleare este o creștere a numărului de țări care doresc să achiziționeze arme nucleare, spun experții. 

Astfel, astăzi, în lume există peste 13.000 de bombe nucleare care se află în posesia a nouă țări: Statele Unite, Rusia, Franța, China, Marea Britanie, Pakistan, India, Israel și Coreea de Nord. 

Specialiștii notează că acest număr este mai mic decât cel din timpul Războiului Rece, când existau aproximativ 60.000 de arme nucleare la nivel mondial. Numai Uniunea Sovietică avea un arsenal de circa 40.000 de bombe. 

Bombele nucleare măsoară circa 2-3 metri și cântăresc aproximativ 270 de kg, însă sunt capabile să șteargă orașe întregi de pe fața pământului. 

Bombele lansate asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, denumite Little Boy și, respectiv, Fat Man, au provocat distrugeri pe scară largă, au distrus orașe și au ucis între 90.000 și 166.000 de persoane la Hiroshima și între 39.000 și 80.000 la Nagasaki.

Acestea sunt singurele două arme nucleare folosite vreodată în război, până în prezent. Armele nucleare de astăzi sunt de peste 3.000 de ori mai puternice decât bomba lansată asupra Hiroshimei.

Cea mai mare armă nucleară detonată vreodată, este o bomba Țar, declanșată de Uniunea Sovietică în 1961, care a produs o explozie de 50 de megatone, de 3.333 de ori mai puternică decât bomba Little Boy.

https://agora.md/videoframe/?vid=8675

Aceasta este cea mai mare explozie produsă de om până în prezent, care a creat un nor până la o altitudine de peste 130.000 de metri, de aproximativ 4,5 ori mai mare decât cea a Muntelui Everest.