Pentru al XIII-lea an consecutiv, în preajma Sfintelor Paști, Diaconia lansează Campania Masa Bucuriei, cel mai mare proiect național de solidaritate socială în sprijinul oamenilor nevoiași, în special al bătrânilor singuri. Campania va fi realizată în parteneriat cu Banca de Alimente (primul program de prevenirea a risipei alimentare și foamei în Moldova) și alte organizații sociale, precum și cele mai mari rețele de magazine din țară.
An de an, proiectul devine un adevărat Festival al Solidarității, implicând sute de voluntari. Tonele de alimente colectate grație donațiilor sunt transformate de Diaconia și parteneri în mesele calde pentru oamenii nevoiași din întreaga țară.
Tradițional, proiectul culminează în sâmbăta Floriilor, în acest an - pe 16 aprilie, cu o colectă națională de produse alimentare neperisabile, desfășurată în cele mai mari rețele de magazine din Chișinău și întreaga țară.
„E atât de complicat să vorbești despre nevoia unui om când toată lumea este copleșită de această durere, generată de criza umanitară, dar în același timp înțelegem că, minunea se poate întâmpla doar printr-un manifest de solidaritate. Solidaritate pentru cei care ieri au avut grijă de noi, iar azi își trăiesc bătrânețile în singurătate și sărăcie. Și în acest an, cu Masa Bucuriei aducem mesajul de bunătate pentru oamenii care fac cu greu față nevoilor cotidiene. Campania din acest an va fi una de amploare la nivel național, întrucât implică toate rețelele mari de supermarketuri, zeci de prestatori de servicii sociale, ONG-uri, comunități. Pe 16 aprilie, Diaconia împreună cu Banca de Alimente, alți parteneri și desigur miile de voluntari vă îndeamnă să donați alimente. Fiecare donație înseamnă ziua de mâine pentru cei pe care îi ajutăm.”
Director Executiv, Diaconia, Igor Belei
Toți cei care vor să se alăture campaniei, sunt invitați să aleagă o formă de implicare în susținerea oamenilor afectați de sărăcie și foame:
- Aplică în calitate de voluntar completând formularul online: masabucuriei.md/#contact-section
- Donează mese calde personal, cu familia sau echipa din orice colț al lumii pe diaconia.md. Cu 50 de lei oferi un prânz cald complex pentru un beneficiar al Cantinei Sociale din Chișinău: donează fonduri
- Pe 16 aprilie, donează produse alimentare neperisabile pentru oamenii nevoiași în unul dintre magazinele implicate în campanie, atât în Chișinău, cât și teritoriu.
Toate resursele acumulate în campanie vor deveni prânzuri calde sau pachete alimentare, oferite pe parcursul anului în cantine sociale și alte tipuri de servicii de asistență pentru oamenii nevoiași.
Din cauza pandemiei, în 2021, Campania „Masa Bucuriei” s-a desfășurat fără implicarea voluntarilor. Cu toate acestea, grație solidarizării și implicării comune, donațiile adunate din Chișinău s-au transformat în 4000 de prânzuri calde care au fost distribuite la domiciliul oamenilor nevoiași din diferite sectoare ale capitalei. Produsele colectate în mai multe localități din țară s-au transformat în 1400 de pachete alimentare care au fost distribuite, în perioada sărbătorilor de Paști, mai multor familii în dificultate.
Donația ta, poate umple farfuria unui flămând!
Vezi și aceste știri

Diaconia lansează Campania ,,Dragobete pentru fete”, dedicată Programului Apartamentul Social ,,Spre Independență”

Susține Campania „În brațele mamei”. De Crăciun creează propriul scenariu de fapte bune cu Diaconia

Rezervăm ultimile bilete la evenimentul „Celebrăm Viața”, organizat de Diaconia la 20 de ani ai centrului „În Brațele Mamei”
Advertoriale

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare
