Decizie CNESP! Fără restricții privind numărul participanților la evenimente private și fără certificat COVID la intrarea în Moldova

Decizie CNESP! Fără restricții privind numărul participanților la evenimente private și fără certificat COVID la intrarea în Moldova

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să prelungească până la 15 aprilie starea de urgență în sănătate publică în R. Moldova. De altă parte, au fost anulate mai multe restricții. Astfel, certificatul COVID nu mai este obligatoriu pentru acces în spații închise și nici la intrarea în R. Moldova. La fel, nu este restricționat numărul de participanți la evenimente private sau în sălile de teatre și concerte. Hotărârea a fost aprobată la 14 martie.

Din 16 martie,  purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie doar în transportul public, instituțiile medico-sanitare, instituțiile de plasament, unitățile comerciale cu amănuntul, centrele comerciale și farmacii.

Specialiștii în sănătate publică recomandă, în continuare, cetățenilor să poarte măștile în toate spațiile publice închise, în special în cele de uz comun și zonele cu potențial de aglomerare.

Totodată, pentru a se proteja de infectarea cu SARS-CoV-2, persoanele sunt îndemnate să respecte regulile de igienă respiratorie și igiena mâinilor.

Membrii CNESP au mai decis să excludă obligativitatea prezentării certificatului COVID la intrarea în toate spațiile închise. De asemenea, toate evenimentele private, precum nunți, botezuri, vor putea fi organizate fără limitarea numărului de invitați.

Dispar și limitările privind numărul de clienți în unități de alimentație publică, teatre, cinematografe, săli de spectacol, centre de sport/fitness sau zone de agrement.  Evenimentele mari în aer liber, precum festivalurile, dar și cele sportive, se vor putea desfășura fără restricții privind numărul spectatorilor. 

O altă decizie a CNESP vizează accesul pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, intrarea va fi permisă atât cetățenilor Republicii Moldova, cât și celor străini fără prezentarea certificatului COVID. Toate măsurile de relaxare prevăzute vor intra în vigoare din data de 16 martie. 

Autoritățile monitorizează în continuare situația epidemiologică privind COVID-19, iar în funcție de evoluția acesteia, vor ajusta măsurile de sănătate publică. Menționăm că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de protecție împotriva COVID-19. 

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.