Inițiativa de modificare a Constituției pentru confiscarea averilor ilicite ale funcționarilor publici a fost respinsă de Curtea Constituțională. Proiectul de lege, depus de 56 de deputați ai formațiunii PAS, a primit aviz negativ din partea magistraților.
Sesizarea a fost depusă la data de 11 noiembrie 2021. Astfel, magistrații au respins proiectul privind posibilitatea confiscării civile și confiscării penale extinse a persoanelor care dețin funcții publice și a angajaților entităților de drept care aparțin statului.
„În contextul unor eventuale litigii privind confiscarea averii, formularea propusă, va permite ca autoritățile publice să facă doar afirmații fără să le dovedească, va plasa persoanele care exercită funcții publice într-un context de dezechilibru, astfel e suprimată garanția dreptului de proprietate. Curtea a reiterat, că textul actual al art. 46, nu reprezintă un impediment pentru aplicare standarde de probă diferite, în funcție de tipul procedurilor, penale sau non-penale, pentru implementarea obiectivelor urmărite de autorii proiectului pentru modificarea Constituției”, a explicat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.
„Curtea a conchis că proiectul de revizuire a Constituției nu corespunde cerințelor stabilite la art .142 alin. 2 din Constituție, pentru că are ca rezultat suprimarea unei garanții a dreptului de proprietate, prin urmare proiectul nu poate fi înaintat parlamentului spre examinare”, a adăugat Manole.
Judecătorii CCM au menționat că proiectul de lege elaborat de către deputații PAS ce se referă la modificare art. 46 în Constituție privind „dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia” nu corespunde „limitelor materiale” prevăzute de Legea Supremă.
Vezi și aceste știri

Funcționar public, depistat cu o avere nejustificată de circa 190 de mii de lei

Curtea Constituțională: Unele prevederi care obligă cetățenii cu încălzire autonomă să achite și energia termică centralizată, declarate neconstituționale
