Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre intrarea în vigoare de la data de 13 martie 2022, a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federative a Braziliei privind abolirea vizelor de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare.
Astfel, cetățenii moldoveni care dețin un pașaport valabil, sunt scutiți de vize pentru a intra, ieși, tranzita și rămâne temporar pe teritoriul Braziliei, în scopuri turistice, de tranzit sau de afaceri, pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări.
Totodată, potrivit acordului, în cazul în care cetățenii moldoveni doresc să rămână pe teritoriul Braziliei, pentru o perioadă mai mare de 90 zile sau să desfășoare activități remunerate, să se angajeze, să efectueze cercetări, stagii, studii și activități sociale, precum și să acorde asistență tehnică, activități misionare, religioase sau artistice sau să exercite orice altă activitate decât cele menționate, aceștia vor trebui să obțină viză corespunzătoare în conformitate cu legislația Republicii Federative a Braziliei.
Vezi și aceste știri

Alertă! Ministerul de Externe al Ucrainei solicită cetățenilor să părăsească Rusia și să anuleze călătoriile în această țară

Cetățenii R. Moldova și ai Statului Qatar vor putea călători în cele două țări fără vize, pentru cel mult trei luni în jumătate de an
