„Vreau să le mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Sunt zile foarte grele din viața mea. Aproape două zile nu am dormit. Interogatoriul a durat mai bine de 14 ore. Nu am avut voie să iau legătura cu rudele și prietenii, nu mi s-a oferit nicio asistență juridică”, spune Marina Ovseannikova după ce a fost eliberată.
Jurnalista promite să facă declarații miercuri așa cum are nevoie de odihnă.
Între-timp, unele surse media rusești informează că magistrații ar fi decis să aplice amendă în suma de 30 de mii de ruble, sau echivalentul a circa 230 de euro.
Amintim că dosarul pe numele jurnalistei ar fi unul administrativ, iar învinuirea ar ține de „organizarea unui eveniment public neautorizat”.
Amintim că, în seara zilei de 14 martie, angajata postului TV de stat rusesc Pervîi Kanal, Maria Ovseannikova, a ieșit cu o pancartă cu un mesaj anti-război chiar în timpul jurnalului de știri, transmis în direct. Intervenția sa a durat doar câteva secunde, până când echipa de producție a postului TV a pus pe post imagini de acoperire. Cu toate acestea, gestul său a făcut înconjurul lumii și a fost remarcat chiar și de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Actul de curaj însă a costat-o scump pe Ovseannikova, care a fost reținută. Presa independentă din Rusia scrie că avocații nu pot ajunge la ea. În dimineața zilei de 15 martie, soarta era încă incertă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.