Lavrov susține că există speranţă pentru un compromis în negocierile cu Ucraina

Lavrov susține că există speranţă pentru un compromis în negocierile cu Ucraina

Partea rusă afirmă că negocierile cu Ucraina nu merg bine, dar există o oarecare speranță pentru un compromis. Acest lucru a fost declarat de ministrul de externe din Rusia Serghei Lavrov, scrie TASS.

„Mă ghidez după aprecierile făcute de negociatorii noștri. Aceștia afirmă că negocierile nu merg bine din motive evidente, dar totuși există o anumită speranță de a ajunge la un compromis”, a spus Lavrov.

Lavrov a spus că Rusia va fi pregătită pentru contacte cu partea ucraineană în viitor, dar trebuie să înțelegem care va fi valoarea adăugată. „Am avut o discuție bună. Vom fi pregătiți pentru astfel de contacte în viitor. Dar este de dorit să înțelegem valoarea adăugată a unor astfel de contacte, în primul rând. Și, de asemenea, cum aceste propuneri de a crea sau organiza noi canale de interacțiune se corelează cu funcționarea unui proces de negociere durabil - canalul belarus", - a spus el.

Ministrul a spus că ministrul de externe ucrainean Dmitri Kuleba nu a prezentat idei noi la discuțiile de la Antalya.

„A spus că nu a venit acolo să repete declarații publice. Am devenit cu atât mai interesat. Dar la o oră și jumătate de la întâlnire, nu a prezentat idei noi”, a spus Lavrov.

Șeful Ministerului de Externe din Rusia a cerut să se ofere negociatorilor Federației Ruse și Ucrainei posibilitatea de a lucra într-o atmosferă calmă. 

Lavrov a spus că oficialii din Elveția l-au abordat cu o propunere de a media în negocierile dintre Federația Rusă și Ucraina. Federația Rusă consideră pozitive propunerile Israelului și Turciei de a media în negocierile cu Ucraina.

Amintim că, a patra rundă de negocieri a avut loc luni, 14 martie, la ora 10:30, în format online. Anunțul a fost făcut de către consilierul ministrului de interne al Ucrainei, Anton Herașcenko.

Ulterior, Mikhailo Podoleak a anunțat că părțile au luat o pauză tehnică până marți, 15 martie. 

„Un proces de negociere foarte dificil. Există contradicții fundamentale. Dar cu siguranță există loc de compromis. În pauză se va continua lucrul pe subgrupe”, a scris Podoleak pe rețelele de socializare după ce s-au încheiat negocierile pentru ziua de 15 martie.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Negocierile cu Rusia devin „mai realiste”, spune președintele Zelenski

Negocierile cu Rusia devin „mai realiste”, spune președintele Zelenski

S-au încheiat negocierile ruso-ucrainene de la Antalya! Kuleba: Părțile nu au ajuns la un acord de încetare a focului

S-au încheiat negocierile ruso-ucrainene de la Antalya! Kuleba: Părțile nu au ajuns la un acord de încetare a focului

Zelenski a comentat cerințele Moscovei înaintate la negocieri. Ce spune despre Crimeea, LNR și DNR

Zelenski a comentat cerințele Moscovei înaintate la negocieri. Ce spune despre Crimeea, LNR și DNR

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil al lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei
  • 3
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 4
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.