„Am anunțat săptămâna trecută că am luat decizia să demisionez din funcția de prim-ministru. Având în vedere că articoloul 101 din Constituție prevede că odată cu demisia prim-ministrului, demisionează întregul Guvern, urmează să oficializăm această cerere și să o înaintăm Parlamentului. Ulterior, Parlamentul urmează să ia act de de cerere prin intermediul unei hotărâri, iar Guvernul va continua să exercite doar funcția de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului unui nou Guvern ”, a declarat Chiril Gaburici.
Totodată, el a mulțumit Cabinetului de Miniștri pentru munca depusă. „Vreau să vă mulțumesc pentru ședința de astăzi și pentru toate ședințele, pentru muncă și dăruire. Mult succes oriunde veți fi”, a adăugat premierul.
Vineri, 12 iunie, Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia, accentuând că, gestul său nu este unul politic, pentru că este manager și nu politican, dar mai curând unul strategic și matematic. În declarația sa despre demisie, Prim-ministrul a mai adăugat că, pentru a schimba sistemul creat în țară, are nevoie de instrumente suplimentare și de sprijin din partea partidelor politice, de care însă Prim-ministrul nu dispune.
Guvernul condus de Chiri Gaburici a fost învestit de Parlament la 18 februarie 2015, creând precedentul unui Guvern minoritar în Republica Moldova. La 29 mai s-au împlinit primele 100 de zile de mandat.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.