În noaptea de sâmbătă spre duminică, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că forțele aeriene americane au lansat o serie de lovituri asupra a trei dintre cele mai importante obiective ale programului nuclear iranian – Fordow, Natanz și Isfahan. Potrivit declarațiilor liderului american, uzinele de îmbogățire a uraniului ar fi fost complet distruse. La rândul său, secretarul general al ONU, António Guterres, s-a declarat alarmat de atacurile armatei americane asupra Iranului, scrie BBC.
După un nou schimb de atacuri cu rachete între Iran și Israel, Teheranul s-a declarat gata să semneze un acord care să garanteze că nu deține arme nucleare. Anunțul a fost făcut de ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi. Între timp, tensiunile militare dintre Iran și Israel continuă, scrie Euronews.
Rusia este responsabilă pentru doborârea avionului Malaysia Airlines MH17, a stabilit Consiliul Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), organism al ONU cu sediul la Montreal. Tragedia, produsă în estul Ucrainei în 2014, a dus la moartea tuturor celor 298 de oameni aflați la bord, printre care se numărau 196 de cetățeni olandezi și 38 de australieni sau rezidenți ai Australiei, scrie Reuters. În replică, Kremlinul a respins concluziile drept „părtinitoare”.
Statele Unite intenționează să reducă cu 50% bugetul Departamentului de Stat. În consecință, ar urma să fie închise mai multe ambasade și să fie redusă finanțarea organizațiilor globale ONU și NATO. De asemenea, au fost anulate alte 139 de granturi, în valoare de sute de milioane de dolari, transmite Le Monde.
Rusia a încălcat drepturile a milioane de minori, de la invazia sa la scară largă în Ucraina. În cele patru regiuni anexate ilegal de ruși, copiii ucraineni au fost supuși execuțiilor sumare, torturii, violenței sexuale și relelor tratamente. Multe dintre aceste infracțiuni au fost calificate drept „crime de război” și „genocid”, potrivit unui raport ONU, transmite Reuters.
Statele Unite au votat împotriva unei rezoluții care condamnă Rusia ca agresor în războiul din Ucraina. Rezoluția a fost adoptată astăzi, 24 februarie, de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, cu ocazia a trei ani de la lansarea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, scrie The Hill.
Sute de milioane de dolari ar costa o zi de război. Însă, timp de trei ani de la invazia rusă în Ucraina, conflictul militar nu s-a măsurat doar în cheltuieli financiare. Zeci de mii de civili și militari ucraineni se numără printre victime, transmite BBC.
Peste 150 de femei încarcerate în închisoarea Muzenze din Goma, Republica Democrată Congo, au fost violate și arse de vii în timpul unei evadări în masă, provocate de luptele dintre forțele guvernamentale și gruparea rebelă M23. Deținuții bărbați au atacat secția femeilor, le-au agresat sexual și au incendiat clădirea înainte de a fugi. ONU și autoritățile congoleze au condamnat atrocitatea, pe fondul unei escaladări a conflictului care a lăsat în urmă mii de morți și o criză umanitară devastatoare, transmite CNN.