Suedia va oferi sprijin R. Moldova în cadrul unor proiecte de transformare a deșeurilor în energie verde. În acest sens, un acord de grant în sumă de circa 820 de mii de euro a fost semnat între Ministerul Energiei și Swedfund International AB.
Suedia, una dintre cele mai digitalizate economii din lume, a fost pe cale să devină prima societate complet fără numerar. Cu doar una din zece tranzacții realizate în numerar, țara se apropie de acest scenariu, dar realitatea ultimilor ani arată că eliminarea banilor fizici vine cu riscuri neprevăzute. Într-un context global marcat de război, insecuritate cibernetică și amenințări hibride, autoritățile suedeze încep să își regândească strategia și își încurajează cetățenii să revină la utilizarea numerarului, cel puțin ca soluție de urgență, scrie The Guardian.
Țările nordice și baltice își vor crește ajutorul militar pentru Ucraina, la trei ani după ce țara a fost invadată de Rusia. Anunțul a venit în timp ce liderii acestor țări erau într-o vizită la Kiev, reafirmându-și sprijinul pentru Ucraina, scrie Barron's.
Femeile din întreagă lume au câștigat, în 2024, în medie cu 20% mai puțin decât bărbații, pentru aceeași muncă, se arată în raportul global al Organizației Internaționale a Muncii (OIM). În fața acestei inegalități, există state care au adoptat măsuri pentru a combate decalajele salariale. De la transparența salarială și politici mai stricte de promovare a diversității, până la stimulente financiare pentru companiile care adoptă practici egale, aceste țări oferă soluții care ar putea modela viitorul unui loc de muncă mai echitabil la nivel global.
Aproximativ 8,7 milioane de euro, „în beneficiul celor mai vulnerabile gospodării”. Este sprijinul pe care intenționează să-l ofere Suedia țării noastre. Anunțul a fost făcut de ministrul pentru cooperare internațională pentru dezvoltare și comerț exterior al Suediei, Benjamin Dousa, aflat în vizită de lucru la Chișinău.
Primele comunități de energie din surse regenerabile ar urma să fie create și testate în R. Moldova, datorită unui proiect finanțat de Suedia, Norvegia și PNUD. Două organizații neguvernamentale, care vor primi câte 100 de mii de dolari pentru sesiuni de informare, urmează a fi selectate în urma unui concurs.
Milioane de suedezi vor începe să primească, pe 18 noiembrie, curent, broșuri despre pregătirile necesare în cazul unui război sau alte crize neașteptate. În Finlanda sfaturile pentru pregătirea de un eventual război au fost publicate pe platformele online, transmite BBC.
Guvernul suedez anunță suspendarea colaborării cu Georgia, invocând „derapajele antidemocratice a Guvernului de la Tbilisi”. Se întâmplă în contextul scandalului politic declanșat de victoria detașată a partidului de guvernământ „Visul georgian” la alegerile parlamentare din Georgia, scrie Politico.
Premiul Nobel penru Economie a fost decernat anul acesta economiștilor Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson. Aceștia au fost premiați pentru că au arătat cum „societățile cu un stat de drept sărac și instituțiile care exploatează populația nu generează creștere sau schimbare în bine”. Premiul pe care l-au primit cei trei și pe care vor trebui să-l împartă este de 11 milioane de coroane suedeze, sau aproximativ un milion de euro, potrivit The Nobel Prize.