FinComBank

FinComBank S.A. este una din principalele bănci comerciale din Republica Moldova, care oferă un spectru larg de servicii financiare întreprinderilor mici şi mijlocii, ce activează în principalele sectoare ale economiei, precum şi persoanelor fizice din ţara noastră, dar şi celor din străinătate.

De la fondarea băncii, în iulie 1993, şi până în prezent FinComBank a deschis 17 filiale şi 29 de agenţii pe întreg teritoriul ţării, are 136 de acționari, 540 angajați și peste 100 000 de clienți. Conform datelor din ultimele opt luni ale anului 2014, valoarea totală a activelor băncii a constituit două miliarde de lei. De asemenea, anul acesta FinComBank a înregistrat cel mai mic coeficient de credite neperformante din istoria băncii, de pe piaţa bancară din Republica Moldova, acesta constituid 3,86%.  

Pe parcursul activităţii sale FinComBank şi-a îndreptat toată atenţia spre îmbunătăţirea continuă a serviciilor şi spre o comunicare cât mai eficientă cu antreprenorii, astfel încât să le pună la dispoziţie rapid cele mai convenabile produse pentru investiţii şi dezvoltare a afacerii. De asemenea, Banca mai colaborează cu instituţiile statului şi organizaţiile finaciare în vederea promovării politicilor bancare.

Dinamica ascendentă de dezvoltare a băncii, indicatorii finaciari în creştere şi stabilitatea băncii au fost principalele argumente ce au determinat instituţiile financiare internaţionale şi donatorii să coopereze activ cu FinComBank. Pe parcursul mai multor ani banca are o colaborare de succes cu Banca Mondială, Fondul European pentru Europa de Sud-Est (European Fund for Southeast Europe), Corporaţia pentru investiţii străine private (Overseas Private Investment Corporation (OPIC), FinComBank este membru al Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltarea Businessului Agricol (IFAD), precum şi al Proiectului de Investiţii şi Servicii Rurale (RISP).

În august 2007, cunoscutul fond american Western NIS Enterprise Fund (WNISEF) a devenit unul dintre principalii acționari ai Băncii prin achiziționarea a 25% din acțiunile sale.

FinComBank este unul din fondatorii și membrii Asociației Băncilor din Moldova și ai Bursei de Valori a Moldovei, precum şi membru al Camerei de Comerț Americane din Moldova.

FinComBank a obţinut de mai multe ori titlul de „Cel mai bun contribuabil al anului”, iar în 2008, 2012 şi 2013 a câștigat concursul „Marca comercială a anului”, luând „Mercuriul de Aur” la nominalizarea „Marca social responsabilă” (2008), la categoria „Instituţii financiare, produse şi servicii” la nominalizarea „Favoritul anului” (2012) şi la aceeaşi categorie, la nominalizarea „Rebranding de success” (2013).