Autoritățile moldovenești și cele din Belarus examinează posibilitatea reducerii și eliminării tarifelor de roaming pentru cetățenii celor două țări.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a venit cu propunerea încheierii unui Memorandum cadru între autoritățile de resort din ambele state și contrasemnat de toți operatorii interesați. Subiectul a fost discutat în cadrul unei videoconferințe cu reprezentanții Ministerului Comunicațiilor și Informatizării din Republica Belarus.
Potrivit autorităților, atingerea unei asemenea înțelegeri va facilita semnarea unor acorduri similare și cu alte state din regiune.
Astfel, acordul presupune că cetățenii ambelor țări, care călătoresc ocazional, aflându-se în roaming în Republica Belarus sau Republica Moldova, vor putea efectua apeluri și transmite SMS spre țara de origine la tarife naționale, iar apelurile și SMS-urile de intrare pentru aceștia vor fi gratuite.
De asemenea, vor putea beneficia de date în roaming din contul abonamentului, în funcție de costul acestuia, iar tarifele de transport date vor fi diminuate conform unei „pante glisante” pe parcursul perioadei care va fi convenită, a relatat secretarul de stat Vitalie Tarlev.
În calitate de soluție tehnică, Chișinăul a propus aplicarea tehnologiei „home routing”, care ar exclude definitiv problema de tarife de terminație, care sunt exagerat de mari în această regiune și eventualele fraude. Apelurile tranzitate „back home” ar urma să fie tarifate conform acordurilor directe între furnizorii de comunicații mobile. Reprezentanții operatorilor naționali din Republica Moldova au susținut soluția propusă, menționând, însă, că aceasta ar implica o serie de măsuri organizatorice pe intern.
Partea belarusă a susținut propunerea Ministerului Economiei și Infrastructurii. Memorandumul ar putea fi semnat în cadrul celui de-al 27-lea Forum Internațional pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor TIBO-2020, care se va desfășura în perioada 21 – 24 aprilie,la Minsk, Belarus.
Vezi și aceste știri

Ministrul de Externe spune când ar putea fi eliminate tarifele pentru apelurile în roaming cu România

Apelurile în roaming între Moldova și Ucraina ar putea fi gratuite. Subiectul a fost discutat la Kiev

„Ca şi cum am vorbi cu Australia”. Ambasadorul României în R. Moldova confirmă că taxele de roaming între țările noastre sunt „foarte mari”
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
